Vizualizări: 1594
Tranziția spre eficiența energetică – un subiect important pentru APL!
22 Mai 2023 — Proiectarea protocolului de intervenție pentru tranziția energetică a fost subiectul atelierului organizat recent de PNUD Moldova. Scopul evenimentului a fost de a genera o înțelegere comună a mai multor actori relevanți din domeniu a modului în care acest lucru poate fi realizat și de a identifica modalitățile de colaborare a tuturor părților interesate, prezente la acest seminar, în vederea sprijinirii implementării intervențiilor în acest proces de tranziție energetică. Atelierul a fost moderat de Maria Țarigradean, analistă de programe în cadrul clusterului schimbări climatice, mediu și energie. Expertul CALM, Octavii Ivanov a fost alături de alți specialiști în domeniul climei și energiei din cadrul PNUD Moldova. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanții mai multor proiecte care au fost derulate în R. Moldova de eficiență energetică și furnizare a resurselor regenerabile.
În cadrul atelierului au fost abordate trei tematici importante, fiind utilizată analiza PESTEL, un instrument ce evaluează impactul politic, economic, social, tehnologic și ecologic. „Când vorbim despre politic le avem în vedere pe cele publice și cadrul legal. În cadrul a două grupuri de lucru au fost identificate problemele și propuse soluțiile la cadrul legal existent ce vizează eficiența energetică, resursele regenerabile, dar și tranziția spre acest model, pentru că însăși viața ne-a îndreptat spre acest concept”, a explicat Octavii Ivanov. Potrivit expertului, odată cu criza energetică la nivel global, regional și național, suntem puși în situația ca în regim de urgență să elaborăm strategii, metode, instrumente, în primul rând pentru a depăși această situație în care ne aflăm, dar și să trasăm obiective care ne vor ajuta să construim o societate în care energia va avea o altă structură. „Acum, cele mai multe cheltuieli pentru energie sunt la cele fosile: gaz, cărbune, energie termică etc, realitățile însă ne cer să trecem la modelul în care o bună parte din această energie va fi generată de natură, de sursele regenerabile, cum ar fi apa, vântul, căldura din sol și alte soluții.”
Un alt aspect abordat în cadrul întrunirii a vizat identificarea soluțiilor ce ar putea fi integrate în planurile de acțiuni pentru a avea un impact economic considerabil. „În comunitățile locale avem mai multe exemple în care au fost puse colectoare solare pe obiectele de menire socială din comunitățile locale, care încălzesc apa gratis din luna martie până în septembrie sau instalate panouri fotovoltaice, de exemplu în cadrul proiectului Satul European și astfel mai multe instituții au deja energia lor regenerabilă.”
A treia componentă este cea socială care, de asemenea, este foarte importantă, deoarece trebuie să îmbunătățim accesul la aceste servicii a populației care au un grad înalt de consum de energie și este important ca în cadrul administrării acestor clădiri publice, chiar și celor din sectorul rezidențial, să realizăm măsuri de eficiență energetică pentru a micșora consumul de energie, dar și să diversificăm sursele de energie, cum ar fi panourile fotovoltaice, colectoarele solare, conceptul smart etc.
„Specialiștii au constatat că avansăm destul de bine la capitolul tehnică și tehnologie în domeniul eficienței energetice, crește rentabilitatea și utilitatea tehnologică a acestor soluții. De asemenea, s-a atras atenția asupra necesității schimbării comportamentului oamenilor față de consumul de energie, prin introducerea managementului energetic al clădirilor, monitorizarea și evaluarea consumul de energie pe oră, zi, săptămână, lună și an și, în dependență de acești indicatori, să avem o gestiune mai rațională a resurselor energetice.”
O altă soluție ar fi angajarea managerilor energetici în satele și orașele noastre, ceea ce va genera o gestiune mai eficientă a resurselor naturale și a celor energetice, dar și ar îmbunătăți capacitatea administrației publice locale de a atrage fonduri prin intermediul acestor specialiști, în vederea asigurării cu resurse regenerabile a localităților noastre.
„Este nevoie de a avea permanent un proces de informare și conștientizare a oamenilor privind metodele ce pot fi utilizate pentru a reduce consumul de energie. APL , de asemenea, trebuie să cunoască aceste lucruri.”
Potrivit expertului CALM, evenimente similare vor mai fi organizate deoarece în cadrul unor asemenea întruniri nu doar că se oferă răspunsuri la mai multe întrebări, dar apar și alte dileme care necesită pe parcurs să fie dezbătute și identificate soluțiile necesare.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33