Nume
Parola
Vizualizări: 1658
Congresul Autorităților Locale din Moldova a ajuns la a XIII-a aniversare!
21 Martie 2023 — Stimați reprezentanți ai autorităților publice locale, dragi prieteni,

Vă anunțăm cu bucurie despre celebrarea a treisprezece ani de la crearea CALM, asociație ce a reușit să unească în jurul său unii dintre cei mai valoroși Oameni pe care îi are acest pământ, primarii și angajații din APL.

Totul a pornit de la o idee a unui grup de entuziaști, primari și experți care au mers la sfârșitul anului 2009 să vadă cum funcționează o asociație a autorităților locale din Bulgaria și ce beneficii aduce aceasta în activitatea primăriilor și a țării.

La început am fost puțini, apoi ideea, dar și acțiunile noastre i-au convins pe alți colegi să ni se alăture, astăzi CALM reprezintă circa 80% din unitățile administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova. Unitatea noastră a fost arma care ne-a ajutat să rezistăm și în perioade când unii au încercat să ne reducă la tăcere, lucru pentru care Vă mulțumim!

În acești treisprezece ani am reușit să obținem mai multe rezultate. Am militat pentru revalorificarea statutului primarului și al angajatului din administrația publică locală, am încercat să convingem factorii de decizie că țara începe de la firul ierbii și fără comunități locale dezvoltate nu vom putea avea un stat puternic, în care oamenii să-și vadă viitorul. CALM a reușit să schimbe atitudinea față de APL, să crească importanța rolului și interesului față de guvernarea locală. CALM nu a cedat presiunilor, a rezistat timp de treisprezece ani, iar atunci când a fost necesar, a ieșit în stradă pentru a cere dreptate.

Am militat pentru descentralizare și sporirea autonomiei locale și în acest sens am venit cu nenumărate inițiative, unele au fost acceptate, pentru altele încă trebuie să luptăm. Orice victorie ne-a făcut mai puternici și mai încrezători în cauza noastră. Orice eșec ne-a motivat să fim mai buni, mai perseverenți.

Astăzi, la treisprezece ani distanță, CALM este recunoscut și respectat pe plan național și internațional. Adesea rezultatele noastre sunt prezentate drept pilde în alte țări cu democrații mai slabe. Mai avem însă mult de lucru împreună pentru ca democrația locală din Republica Moldova să devină puternică, de netăgăduit.

Mulțumim tuturor celor care au avut încredere în noi la începutul acestui parcurs frumos, uneori anevoios, dar pe care niciodată nu l-am întrerupt! Mulțumim primarilor Tatiana Badan, Ion Stratulat, Constantin Cojocaru, Dorin Chirtoacă și altor colegi care au crezut în CALM și au apărat interesele acestei instituții. Mulțumim Asociației Comunelor din România care ne-a inspirat la început de cale și care este alături de noi până astăzi! Mulțumim tuturor partenerilor și prietenilor care au fost alături de CALM pe parcursul celor treisprezece ani! Numai împreună putem să reușim să înregistrăm rezultatele pe care ni le propunem, să schimbăm în bine realitățile din comunitățile noastre locale și să creăm un viitor frumos aici, acasă! La mulți ani tuturor celor ce fac parte din FAMILIA CALM!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă