Vizualizări: 2964
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a prezentat în cadrul CALRE raportul realizat în rezultatul monitorizării aplicării Cartei Europene în Cehia!
2 Iulie 2022 — În perioada 29 iulie – 1 iulie curent, la Istanbul, Turcia, a avut loc ședința Comisiei de monitorizare a Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei CALRE. Printre subiectele examinate în cadrul evenimentului au fost prezentarea rapoartelor de monitorizare a aplicării Cartei europene a autonomiei locale în Republica Moldova, Cehia, Belgia, Suedia și Danemarca.
Directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a prezentat raportul privind monitorizarea aplicării Cartei Europene în Republica Cehă, în rezultatul unei vizite efectuate în această țară în perioada 2-4 martie 2022.
Viorel Furdui a amintit celor prezenți că Republica Cehă a ratificat Carta în 1999. „Cehia este un stat unitar cu un sistem de guvernare locală de două niveluri. Cuprinde 13 regiuni: Praga, cu statutul său specific de regiune și municipalitate și 6.254 de municipalități pentru aproximativ 11 milioane de locuitori.”
Directorul executiv al CALM a specificat că numărul municipiilor s-a dublat din 1990 din cauza factorilor istorici, geopolitici și socioculturali. „Ele variază semnificativ ca mărime și populație. Aproape 90% dintre municipalități au mai puțin de 2 000 de locuitori și aproape un sfert dintre municipalități au o populație sub 200 de oameni.”‘
Din discuția cu mai mulți interlocutori din Cehia, Viorel Furdui a desprins că fragmentarea municipală a fost un răspuns cultural și social al societății cehe, care aspira la democrație locală, după ce s-a confruntat cu centralizarea administrativă, în perioada regimului comunist autoritar autonomia locală fiind marginalizată. „Astăzi, numărul mare de municipalități este perceput de mulți interlocutori ca un element important al identității de autoguvernare locală și un pilon al democrației locale. Municipalitățile cehe sunt reticente la fuzionare și pare să existe un consens larg pentru a nu schimba status quo-ul actualei configurații administrativ-teritoriale. Cu toate acestea, este evident că numărul mare și capacitatea variabilă a municipalităților complică dimensiunea financiară a administrației locale din Republica Cehă.”
Totodată, se consideră că municipalitățile mici au o capacitate administrativă și financiară mai limitată și nu au un efect pozitiv asupra dezvoltării generale a statului, această problemă fiind abordată și în 2012, în urma vizitei de monitorizare anterioare. „Însă, pentru depășirea acestei situații există diverse forme de cooperare care ar putea fi utilizate. Întărirea sistemului de cooperare intercomunală ar putea atenua efectele negative ale fragmentării asupra capacității financiare și administrative locale. De asemenea, o cooperare intermunicipală mai puternică va crește și eficiența furnizării serviciilor de către municipalitățile mai mici. „În plus, considerăm că mai multe oportunități de formare și sprijin tehnic ar putea fi oferite oficialilor locali, în special în municipalitățile mici. Ministerul de Interne împărtășește această abordare și intenționează să implementeze mai multe inițiative care vizează digitalizarea și să ofere mai multe oportunități de formare și educație personalului local.”
În altă ordine de idei, Viorel Furdui a constatat că autoritățile locale și regionale din Cehia au un cuvânt important de spus în procesele de consultare și există o conformitate generală cu articolul 4.6. „Pandemia de COVID-19 a scos însă la iveală unele ineficiențe în consultare, în special, este vorba despre inițiativele parlamentare și legislația de urgență care are impact asupra autonomiei locale. Prin urmare, drepturile de consultare ale asociațiilor autorităților locale și regionale cu privire la propunerile parlamentare și în caz de urgență ar trebui consolidate.”
Viorel Furdui a vorbit și despre disponibilitatea autorităților cehe de a găzdui refugiați ucraineni. „A fost important pentru mine să văd asta și să știu că împărtășim aceleași valori, deoarece eu vin din Republica Moldova, țară care a găzduit mulți ucraineni care au fugit din calea războiului.
O altă constatare a raportorilor a fost că de la vizita de monitorizare anterioară, în Cehia au avut loc multe evoluții pozitive. „Acestea includ dezvoltarea strategică a sistemului administrației publice; o creștere a ponderii impozitelor care sunt redistribuite municipalităților și regiunilor; utilizarea eficientă a tehnologiei și clarificarea sistemului de remunerare a aleșilor locali.”

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33