Nume
Parola
Vizualizări: 2992
Vladislav Cociu: „Fără venituri proprii și descentralizare financiară primarii nu au cu ce să dezvolte localitățile, iar politica bugetar-fiscală pentru anul 2022 ne arată că lucrurile nici nu se vor schimba”
25 Noiembrie 2021 — Primăria orașului Ștefan Vodă organizează audieri publice privind proiectul bugetului pentru anul 2022. Potrivit primarului de Ștefan Vodă, vicepreședinte al CALM, Vladislav Cociu, situația de la orașe diferă de cea de la sate. „Transferurile de la bugetul de stat sunt de 44.6%, venituri proprii sunt 55.4%. Din structura acestor venituri proprii, 75% sunt din impozite, 13% sunt prestări de servicii și 11.8% sunt taxe locale. În orașe există o oarecare dezvoltare a sectorului economic, în localitățile rurale realitatea este mult mai sumbră.”

Vladislav Cociu crede că cea mai mare victorie a acestei guvernări este virarea a 100% din resursele Fondului rutier în bugetele locale. „Vedem că într-o anumită măsură s-a ținut cont de solicitările autorităților locale. Vom avea un fond național pentru dezvoltare regională de 770 milioane de lei, Fondul Ecologic Național va fi de 250 milioane de lei și cam atât.”

Vicepreședintele CALM amintește că potrivit Cartei europene a autonomiei locale, autoritățile publice locale au dreptul la resurse proprii suficiente și să-și poată exercita atribuțiile. „Dacă ne referim la expertiza CALM și a experților în domeniu, putem constata că în perioada 2015-2018 au scăzut considerabil ponderile veniturilor autorităților publice locale, de la 16% până la 12%. În acest context, noi, cei din cadrul CALM, împreună cu puterea națională am inițiat o platformă de discuții și am venit cu mai multe amendamente pentru a consolida bugetele locale. Printre acestea se numără perfecționarea mecanismului de distribuire a taxelor locale, modificarea titlului 7 din Codul fiscal, schimbarea mecanismului de calculare a taxei pentru amenajarea teritoriului, sa avem impozite din vânzări, nu din numărul scriptic al persoanelor angajate, în primării trebuie să ajungă și un anumit procent din impozitul pe venit al persoanelor juridice etc. Doar toți împreună vrem să dezvoltăm mediul de afaceri în comunități și să motivăm administrația publică locală să creeze condiții pentru dezvoltarea economică.”

În afară de aceasta, Vladislav Cociu constată că Guvernul a întârziat cu consultările la Legea 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. „Acest lucru trebuia pus în aplicare începând cu anul 2022. Situația este foarte dificilă la capitolul salarizării în APL, unii funcționari lucrează pentru un salariu de 2500-3000 de lei și devine tot mai greu să îi menținem în primării. Recent un angajat al primăriei noastre a plecat să muncească în domeniul privat pentru un salariu de 15 000 de lei.”

Primarul orașului Ștefan Vodă amintește că cea mai importantă verigă de implementare a politicilor statului este autoritatea publică locală de nivelul I. „Constat cu bucurie că interesele noastre sunt promovate de către deputații care au fost primari și cunosc cu lux de amănunte toate problemele, ei știu cum să facă o expertiză corectă ce ar îmbunătăți situația în localitățile noastre și nu știu de ce unii demnitari de stat nu prea ne aud, mă refer la unii miniștri.”

Vicepreședintele CALM este de părere că dacă autoritățile locale nu vor fi auzite acum, nici în 2023 nu vor fi întreprinse măsuri de consolidare a autonomiei locale, deoarece va fi o perioadă preelectorală, când nicio guvernare nu își asumă asemenea reforme.

În afară de aceasta, Vladislav Cociu crede că nu e corect ca guvernarea să-și asume construcția unor stații de epurare în anumite orașe. „Trebuie de ținut cont de prevederile tratatelor internaționale, inclusiv de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și să avem o abordare sistemică a acestor subiecte. Aceste competențe sunt de nivel local. Dați-ne puțină autonomie și noi singuri vom soluționa problemele de la nivel local, dați-ne voie să majorăm salariile angajaților din veniturile proprii, puneți în aplicare mecanismele pe care noi le-am propus și noi vom genera procesele de dezvoltare a comunităților și a statului. Altfel pierdem oamenii, inclusiv primarii. În bugetele locale nu există componenta de dezvoltare, este doar amenajarea teritoriului. Primarii nu au cu ce să dezvolte localitățile, iar politica bugetar-fiscală pentru anul 2022 ne arată că lucrurile nici nu se vor schimba.”

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă