Vizualizări: 2769
Primarul de Cărpineni, Hâncești, Ion Cărpineanu: „Sperăm că exemplul băștinașilor care au revenit acasă pentru a-și crea afaceri va fi contagios"
24 Iunie 2021 — Atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă în Cărpineni, Hâncești este una dintre preocupările primarului Ion Cărpineanu. Aceste eforturi sunt susținute de mai mulți băștinași care și-au găsit rostul peste hotarele Republicii Moldova, iar pe unii dintre ei i-au determinat să revină și să-și investească banii și experiența acasă.
Faptul că sunteți parte a proiectului Migrație și Dezvoltare Locală, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, a creat premise pentru dezvoltarea unor noi afaceri în Cărpineni...
Ion Cărpineanu: Proiectul Migrație și Dezvoltare Locală a venit în contextul în care am elaborat strategia de dezvoltare economică locală, care avea drept scop evidențierea problemelor cu care se confruntă agenții economici din localitate. Preluând din această strategie cele mai vulnerabile aspecte, programul Migrație și Dezvoltare Locală a venit cu un suport de 60 000 de dolari care ne permit să dezvoltăm trei ramuri ale economiei din localitate: turismul, prelucrarea cerealelor și dezvoltarea businessului artizanal, în special în domeniul prelucrării pâinii artizanale. Inițial ne-am dorit să fie inclus în acest plan de acțiuni și domeniul prelucrării laptelui, pentru că avem o cantitate considerabilă de lapte produs la Cărpineni dar, din păcate, în acea perioadă nu am identificat un antreprenor cu potențial de a dezvolta această ramură. Am depus proiectul în parteneriat cu agenții economici și au fost selectați trei antreprenori care au primit un suport de circa 20 000 de dolari fiecare pentru a dezvolta trei afaceri foarte concrete. La ora actuală cele trei proiecte investiționale sunt în derulare.
Care sunt domeniile de activitate ale acestor antreprenori?
Ion Cărpineanu: Pentru cei din domeniul cerealelor se face reparație capitală a unei clădiri. Acolo va fi instalat utilajul necesar pentru prelucrarea și împachetarea cerealelor. Ne dorim ca cerealele noastre să se vândă la un preț mai mare decât cel care se oferă pe câmp, iar pentru aceasta este nevoie ca acestea să fie prelucrate, ambalate, păstrate un anumit timp, după care să fie vândute în rețelele de comercializare din Chișinău. Agentul economic deja a întreprins toate măsurile ca imobilul să fie reparat, programul Migrație și Dezvoltare Locală a venit cu banii necesari pentru procurarea utilajului. Acesta urmează să fie instalat, ajustat și pus în funcțiune de la 1 august. Pentru agentul economici din domeniul producerii pâinii artizanale, programul Migrație și Dezvoltare Locală a venit cu banii necesari pentru construcția parțială a sediului acestei întreprinderi, acolo unde se va desfășura activitatea economică de producere a acestui tip de pâine. Ne propunem ca imobilul să fie dat în exploatare până la 1 octombrie, astfel încât agentul economic să poată activa. Agentul economic din domeniul turismului se află la etapa de construcție a cabanelor din lemn. Sper foarte mult ca în luna octombrie să avem actul de recepție a acestor lucrări și să putem dezvolta cât mai rapid toate aceste trei domenii.
Ce așteptări aveți de la implementarea acestor proiecte?
Ion Cărpineanu: Așteptarea principală este să vină bani noi în localitate. Sper mult ca turismul să aducă oameni din afara localității care să cheltuie bani în Cărpineni. Cei care vor coace pâine artizanală și alte produse conexe vor putea comercializa marfa oamenilor care vor apela la serviciile noastre de turism, iar cei din domeniul cerealier vor obține prețuri mai avantajoase pentru că nu vor vinde materie primă, dar un produs cu o valoare adăugată.
Putem vorbi despre o dezvoltare a Cărpineniului?
Ion Cărpineanu: Planurile noastre sunt îndrăznețe. Suntem abia la început și vrem să demonstrăm celorlalți agenți economici că este posibil de a majora lanțul valoric al produselor locale, acesta fiind și scopul nostru final. Este nevoie de a investi în tehnologii noi de ambalare, prelucrare etc, ca să dăm produselor noastre locale o altă formă, iar pentru aceasta mai avem de parcurs o cale lungă.
Ce câștig va avea primăria din toate aceste investiții?
Ion Cărpineanu: Cu cât mai mult venit vor avea agenții economici, cu atât mai multe impozite se vor achita în localitate și va scădea migrația populației din zonele rurale. Oamenii pleacă pentru că nu au condiții bune de trai și pentru că nu au un loc de muncă bine plătit. Prin intermediul impozitelor pe care le achită oamenii de afaceri primăriei sperăm să putem oferi cetățenilor locuri de muncă bine remunerate, bine amenajate și condiții de viață mai bune.
Există această deschidere a oamenilor de a rămâne sau de a se întoarce în Cărpineni?
Ion Cărpineanu: Doi dintre antreprenorii despre care am vorbit anterior sunt foști migranți care au revenit acasă și care vor să își dezvolte afaceri la noi în localitate. Sper foarte mult că aceste exemple vor fi contagioase în rândul migranților noștri și mai mulți dintre ei își vor dori să revină acasă.
Vă mulțumim!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33