Vizualizări: 2935
Primarul mun. Strășeni Valentina Casian: „Investitorii vin doar acolo unde există condiții locale favorabile”
27 Aprilie 2021 — Dezvoltarea economică locală durabilă a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul Adunării Generale a NALAS. Primarul municipiului Strășeni, vicepreședinte al CALM Valentina Casian a vorbit despre rolul-cheie al guvernelor locale în promovarea dezvoltării locale durabile și a prezentat modele de cooperare dintre autoritățile publice locale cu partenerii de dezvoltare sau agenții economici.
„Evenimentul este o oportunitate de a evidenția unele aspecte și de a împărtăși bunele practici în dezvoltarea economică locală inteligentă, principalii factori care caracterizează dezvoltarea economică a comunităților din Republica Moldova, dar și de a discuta despre provocările și oportunitățile cheie ca rezultat al pandemiei COVID-19. Rolul guvernelor locale în promovarea dezvoltării locale durabile și incluzive este unul extrem de important”, a accentuat Valentina Casian.
Vicepreședintele CALM a explicat că în pofida situației politice din Republica Moldova, începând cu anul 2013, odată cu crearea Zonei Economice Libere, orașul Strășeni devine o localitate cu mult mai multe premise de dezvoltare.
„Factorii-cheie ce propulsează dezvoltarea economică locală sunt organizarea, know-how-ul, leadership-ul și inovația.
În acest sens, Valentina Casian a scos în evidență câteva elemente ce îi determină pe investitori să-și deschidă o afacere într-o anumită localitate:
„1. Actorii globali investesc doar acolo unde condițiile locale sunt favorabile. Dovezile sugerează că investitorii sunt interesați de un set de factori atunci când trebuie să aleagă în ce parte a țării să investească: autorități publice locale cooperante, disponibilitatea resurselor umane, funciare și a infrastructurii fundamentale. Aceștia sunt factori intangibili care favorizează antreprenoriatul și investițiile.
Investitorii sunt foarte sensibili la imaginea publică a guvernelor locale și această imagine este unul din factorii luați în calcul atunci când decid cooperarea cu actorii locali. Este vorba de toleranță zero față de corupție, angajamentul față de principiile bunei guvernări – participare, includere, răspundere, toate acestea sporesc încrederea mediului de afaceri, a societății civile și nivelul general de satisfacție al comunității locale.
Crearea Centrelor de studii,bazate pe economia evoluţionistă, aduc în centrul dezvoltării procesul interactiv de învăţare. Autoritățile locale pot și trebuie să acționeze în calitate de inițiator și intermediar pentru a aduce împreună businessul și instituțiile de învățământ profesional, pentru ca afacerile să fie asigurate cu angajați calificați de care au nevoie. Importanţa cunoaşterii, inovării şi cercetării este, fără îndoială, o necesitate pentru dezvoltarea economică.”
Valentina Casian a declarat că primul Colegiu de Inginerie după Sistemul Dual German din țară a fost deschis la Strășeni.
„Primul și unicul Centru Educațional HAAS din Republica Moldova, al 147 în lume, dar care face parte din top 10 cele mai bune, a fost creat la Strășeni. Este cea mai performantă instituție din țară, ce contribuie la imaginea municipiului Strășeni ca destinație investițională atractivă, iar internaționalizarea acestor instituții este o investiție pentru viitor. Asemenea investiții aduc cel mai mare impact administrației publice locale de nivelul întâi, fiind un susținător și promotor al programelor și tehnologiilor avansate. Pe această cale țin să menționez rolul esențial al Administrației Zonei Economice Libere, cooperarea cu autoritatea publică locală fiind temelia pentru îmbunătățirea ecosistemului de afaceri la nivel local, ce impulsionează dezvoltarea economică locală.”
De asemenea, alesul local a amintit că municipiul Strășeni este membru activ al Inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică”, cu Plan de Dezvoltare Economică aprobat de Banca Mondială. „Un obiectiv primordial, parte a acestui Plan, ce ține de Îmbunătățirea Infrastructurii de Apă în Moldova Centrală, ce valorează peste 50 milioane Euro , este finanțat de Guvernul Germaniei. Alte proiecte de dezvoltare a infrastructurii de sanitație sunt implementate din sursele Agenției Slovace SlovakAid și Agenției Cehe pentru Dezvoltare. Reabilitarea infrastructurii rutiere este o componentă ce se implementează din sursele Fondului Național de Dezvoltare. Totodată, Programul prevede acțiuni concrete pentru interconectarea furnizorilor locali la lanțul valoric al companiilor multinaționale.”
O inițiativă de dezvoltare economică locală, sprijinită financiar de PNUD Moldova, Proiectul Migrație și Dezvoltare Locală-2, este crearea Incubatorului Tehnologic de Afaceri (ITA). „Este preconizată crearea „Start-up-uri-lor” tehnologice noi, conectate la companiile transnaționale din cadrul ZEL, incubarea în ZEL a companiilor durabile, consolidarea și creșterea capacităților și aptitudinilor moderne de muncă, precum și a competitivității operaționale ale tinerilor. Sunt și alte beneficii, directe și indirecte pentru întreaga comunitate.”
Primarul municipiului Strășeni a declarat că în contextul crizei provocate de Covid 19 și nu doar sunt oferite mai multe servicii de suport pentru afaceri.
„Optimizarea barierelor administrative, la fel, este un element-cheie. În incinta Primăriei Strășeni este creat Centrul de informare și prestări servicii – acesta este un sistem eficace de servicii de suport pentru afaceri, care includ: prestarea serviciilor de informare și consultanță / posibilități de finanțare existente, mecanisme, programe naționale și internaționale, produse și piețe, consiliere profesională, susținerea cooperării între afaceri și formarea grupurilor de afaceri, susținerea dezvoltării lanțurilor valorice locale etc. Chiar dacă o autoritate locală nu oferă ea însăși toate serviciile, ea poate utiliza autoritatea sa pentru a dezvolta și facilita prestarea serviciilor în acest domeniu”, a punctat Valentina Casian.
De asemenea, APL din Strășeni au avut ca obiectiv susținerea sectoarelor pentru care actuala criză a conturat și oportunități de dezvoltare – turismul intern, comerțul on-line, producerea bunurilor locale, facilitarea producătorilor autohtoni prin organizarea de târguri, astfel încât aceștia să-și promoveze afacerea și să-și realizeze produsul autohton.
Un element important este poziționarea externă și marketingul
„Autoritățile locale, reprezentate de primari, sunt legitimate să reprezinte, să construiască și să proiecteze o imagine pozitivă și prietenoasă businessului localității. Angajamentele administrației locale față de practicile de bună guvernare, transparență și răspundere sunt elementele esențiale pentru imaginea publică a unei anumite zone. Această imagine trebuie să scoată în evidență aspectele pozitive și atractive ale zonei, axându-se pe motivele pentru care se poate de locuit, lucrat, vizitat și investit în această zonă”, a afirmat Valentina Casian.
Alesul local a fost de părere că crearea unui mediu sigur și abilitat pentru întreaga populație este, de asemenea, un factor important în timpul poziționării pe plan extern. „Rolul factorilor de decizie locali şi ai iniţiativei economice în dezvoltarea economică generală este din ce în ce mai important în condiţiile dezvoltării centrelor industriale, reţelelor de inovaţie sau centrelor de competenţe.”
Vicepreședintele CALM a opinat că autoritățile locale își doresc să vadă astăzi o voință politică a reprezentanților instituțiilor centrale (Parlament, Guvern) în procesul de deblocare a reformelor, pentru a avea oportunitatea de a accesa mai multe fonduri, crearea unei infrastructuri adecvate pentru potențialii investitori și dezvoltarea economică a localităților. „Astăzi nu putem vorbi despre dezvoltarea comunităților fără o dezvoltare economic a acestora.”
De asemenea, Valentina Casian a reiterat că autoritățile locale trebuie să dispună de resurse suficiente, să devină mai independente, fără presiuni politice care îi impun pe primari să adere la o formațiune politică sau alta pentru a beneficia de anumite resurse. „Este foarte important de a crea noi mecanisme de finanțare directă a APL, dar și de a le dezvolta pe cele existente.”
În încheierea discursului său, Valentina Casian a declarat că autoritățile locale sunt campioni firești ai reformelor – elemente foarte importante în dezvoltarea locală. „Valorificarea potențialului existent este posibilă prin comunicare eficientă. Una și cea mai importantă structură în acest sens este CALM-ul”, a conchis primarul municipiului Strășeni Valentina Casian.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33