Nume
Parola
Vizualizări: 3460
Serafim Urechean condamna specularea Ligii Campionilor in alegeri
chisinau, 27 Februarie 2009 — Ma adresez in primul rand microbistilor, iubitorilor de fotbal, dar, nu in ultimul – si conducerii „Teleradio-Moldova” (TRM), si altor servitori ai clanului comunist. Acestia, impreuna, facand-o pe desteptii, incearca sa foloseasca pana si Liga Campionilor la fotbal pentru a crea imagine PCRM. Mai intai, conducerea „Teleradio-Moldova” a programat aiurea dezbateri electorale pe 10 si 11 martie, exact peste meciurile de fotbal, al caror calendar e cunoscut din timp. Ele sunt foarte asteptate de microbisti si numai „TV Moldova 1” detine dreptul de a le transmite. Sunt sigur ca este vorba despre ceva mai mult decat neglijenta profesionala, e o noua facatura pusa la cale in stabul comunist „Alegeri 2009”, in a carui strategie intra discreditarea dezbaterilor electorale. Intr-adevar, iubitorii de fotbal ar fi avut o reactie negativa, daca pierdeau sansa de a privi Liga Campionilor. O dovada in plus a acestei conspiratii este valorificarea ei in scopuri de imagine prin „indemnul” de astazi al CC al PCRM de a transfera dezbaterile ca lumea sa vada fotbalul. Documentul e semnat de nimeni (lipseste numele semnatarului, probabil pentru a nu se incalca monopolul lui Voronin, caci numai el poate avea initiative pozitive). Semnalez acest tertip josnic observatorilor alegerilor parlamentare ca pe un caz mai nostim de cooperare a TRM cu PCRM. Iar, la subiect, in calitate de Presedinte al AMN si concurent electoral, nu indemn, dar solicit conducerii TRM sa schimbe orarul dezbaterilor electorale din 10 si 11 martie, si din alte zile in care ele pot afecta transmiterea unor evenimente de interes public major. Declar ca Alianta Moldova Noastra refuza sa participe la aceste dezbateri programate astfel ca sa irite o mare parte dintre telespectatori. Si chem toti concurentii electorali sa le boicoteze in aceste cazuri. Iar partidul de guvernamant in aceasta istorie a demonstrat doar ca este complice cu neispravitii ce conduc TRM. 26 februarie 2009 Serafim URECHEAN Presedinte