Vizualizări: 4251
Cu suportul USAID, în gimnaziul din Feștelița se fac reparații capitale
12 Februarie 2021 — Sălile de sport și de festivități ale gimnaziul din satul Festelita, r. Ștefan Vodă, care timp de aproape 50 de ani nu au mai fost renovate, beneficiază, astăzi, de lucrări de reparații capitale, grație suportul financiar acordat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, USAID.
Investițiile sunt folosite pentru renovarea sălii de sport, a vestiarelor, a cantinei, care este și sală de festivități, dar și pentru construcția grupurilor sanitare cu dușuri moderne și săli de WC, care nu ai existat în sala de sport, pana în prezent. La fel, va fi instalată o pardoseală sportivă, rezistentă, care absoarbe impactul greutăților și oferă confort și siguranță elevilor.
Lucrările capitale sunt realizate prin intermediul parteneriatului cu Programul Comunitatea Mea, finanțat de USAID și implementat de IREX, și va permite celor peste 250 de copii din Feștelița și comunitățile învecinate să beneficieze de facilități școlare moderne, sigure și confortabile.
Pentru a urmări cum au loc lucrările de renovare, dar și pentru a discuta cu elevii, cadrele didactice și părinții ai căror copii frecventează școala, Șeful Misiunii USAID, Scott Hocklander și Directorul Programului Comunitatea Mea, Daniel Șerban, au întreprins o vizita de lucru în localitate. ”Prin intermediul Programului Comunitatea Mea, USAID are posibilitatea sa colaboreze cu autorități publice locale și cetățeni din întreaga țară, pentru a realiza diverse proiecte care sunt identificate la nivel local. În cazul școlii de la Feștelița, părinții, cadrele didactice și tinerii din localitate au decis că suportul USAID trebuie îndreptat spre modernizarea condițiilor din școală” a menționat Șeful Misiunii USAID, Scott Hockalander, în cadrul vizitei.
Părinții, la rândul lor, care au fost și ei elevi ai acestei scoli, se declară că sunt mulțumiți că copii lor avea condiții de studii mai bune.
”Eu am fost eleva acestei școli și acum, la moment, copiii mei învață în această școală. Sunt bucuroasă că se renovează sala sportivă și sala de festivități ca copiii noștri să ajungă să facă sport” a comunicat Tatiana Didenco, părinte din localitatea Feștelița.
Din banii colectați ca și contribuție locală, în școală sunt schimbate toate ușile sălilor de studii, iar grupul de lucru local format din membri ai comunității, cum ar fi părinții și profesorii, se implica activ în procesul de monitorizare a lucrărilor de reparație.
Nicolae Tudoreanu, primarul s. Feștelița, r. Ștefan Vodă, care a copilărit în această școală, spune că ține minte orice ușă, orice cui bătut. ”De 16 ani în calitatea mea de primar, depun tot efortul ca această clădire să își schimbe aspectul” a spus primarul.
Pe lângă proiectul de infrastructură, prin intermediul Programului Comunitatea Mea primăria a mai beneficiat de un pachet complex de asistență tehnică pentru a face activitatea primăriei mai eficientă, mai transparentă și responsabilă față de cetățeni.
În prezent, Programul Comunitatea Mea susține 77 de primarii și localități din întreaga țară, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru a putea îmbunătăți serviciile publice, implica activ cetățenii în guvernarea locală și implementa instrumente de creștere ale veniturilor locale.

Autor: Programul Comunitatea Mea
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33