Nume
Parola
Vizualizări: 2903
Primarii de orașe și municipii s-au reunit la Edineț sub egida CALM!
31 Ianuarie 2021 — În perioada 28-29 ianuarie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat la Edineț o reuniune a primarilor de orașe și municipii.

În prima zi a evenimentului, aleșilor locali le-au fost prezentate bune practici implementate în municipiul Edineț, au vizitat mai mulți agenți economici din zonă, parcul industrial etc. Potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui, această întrevedere a oferit posibilitate primarilor să se cunoască mai bine și să facă schimb de experiență.

În cea de-a doua zi a reuniunii, aleșii locali au abordat probleme comune, au vorbit despre inițiativele legislative ce ar crea premise mai bune pentru dezvoltarea localităților urbane, necesitatea stabilirii unui dialog instituționalizat și permanent cu structurile statului etc. Totodată, au fost alese organele de conducere ale Rețelei CALM a Orașelor, primarul municipiului Edineț Constantin Cojocaru a fost ales în calitate de președinte, iar vicepreședinți au devenit primarul municipiului Strășeni Valentina Casian; primarul municipiului Cahul Nicolae Dandiș și primarul orașului Drochia Nina Cereteu.

Potrivit primarului Constantin Cojocaru, intenția CALM a fost să organizeze acest eveniment la Edineț astfel încât aleșii locali să cunoască și alte zone ale Republicii Moldova. „Am încercat să ne reunim după un an pandemic foarte complicat, să vedem ce se mai face la periferii, deoarece până recent obișnuiam să abordăm problemele cu care ne confruntăm doar la Chișinău.”

Unii dintre aleșii locali prezenți la Edineț au menționat că deși în cadrul CALM-ului sunt abordate toate subiecte ce vizează activitatea APL, orașele și municipiile au problemele lor specifice. Totodată, primarii cu mai puțină experiență au văzut ce reprezintă Edinețul în calitate de pol de creștere economică, cum a reușit APL din acest municipiu să atragă investiții din fondurile regionale și europene, dar și cum să dezvolte parteneriate publice- private.

„Edinețul este un municipiu recent format, dar și un pol de creștere economică în zona de nord. Intenția a fost de a arăta primarilor la început de cale ce înseamnă să ajuți antreprenorii, să le oferi granturi pentru dezvoltare etc. Adesea învățăm din experiența altor state și uităm că avem bune exemple și acasă. La Edineț ne-am convins că avem foarte multe de învățat unii de la alții. Avem foarte multe bune practici în teritoriu: sud, nord și centru”, a declarat Constantin Cojocaru.

În contextul în care la 1 februarie este marcată Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, aleșii locali au vorbit și despre necesitatea de a fi împreună indiferent de forțele politice pe care le reprezintă, de a face mai multe politici a comunităților locale și de a avea mai multă interacțiune în cadrul CALM. Primarii de orașe au convenit ca următoarea întrunire să aibă loc la Bălți.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă