Nume
Parola
Vizualizări: 3802
Republica Moldova prezintă la Geneva tendințele-cheie ale egalității de gen în regiune
Geneva, 30 Octombrie 2019 — PLEDOARIE PENTRU UN VIITOR ÎN CARE JUSTIȚIA, EGALITATEA ȘI OPORTUNITĂȚILE SUNT PENTRU TOȚI

Palatul Națiunilor din Geneva, Elveția, găzduiește, la 29 și 30 octombrie 2019, Reuniunea Regională a țărilor UNECE, axată pe Agenda Gender „Beijing+25”, iar Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a prezentat, în prima zi a Forumului, concluziile recentelor Consultări sub-regionale „Beijing+25”, organizate la Chișinău cu participarea promotoarelor și promotorilor drepturilor omului și egalității de gen din șapte țări ale regiunii.

În cadrul sesiunii consacrată tendințelor-cheie în regiune în domeniul egalității de gen, Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a afirmat în discursul său că peste 127 de experți, organizații ale societății civile, organizații naționale de femei, activiste și activiști gender din șapte țări ale Europei de Est au analizat situația privind implementarea Declarației de la Beijing și a Platformei de Acțiune în aceste țări.

„Bineînțeles, am apreciat realizările înregistrate în ultimii ani, însă pentru a realiza progrese clare în atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă nr. 5 – Asigurarea egalității de gen până în anul 2030, cu toții trebuie să ne unim forțele pentru a ne asigura că politicile pentru reducerea sărăciei, accesul sporit la muncă decentă, sănătate și educație vor fi implementate de către guvernele noastre în conformitate cu principiul egalității de șanse între femei și bărbați”, a afirmat Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici.

„Trebuie să avem în vedere faptul că nevoile unei jumătăți dintre cetățeni nu sunt reprezentate în mod egal. Putem și vom crea un viitor mai bun, dacă vom elimina această inegalitate – un viitor în care justiția, egalitatea și oportunitățile sunt pentru toți”, astfel și-a încheiat discursul Liliana Palihovici.

Evenimentul de la Geneva reunește reprezentante și reprezentanți din 56 de state-membre ale regiunii UNECE – țările Europei, precum și state din America de Nord (Canada și SUA), Asia Centrală (Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan) și Asia de Vest (Israel). Și a fost precedat de Consultările sub-regionale de la Chișinău „Beijing+25”, din septembrie 2019, organizate de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și Fundaţia Hanns Seidel.

Reuniunea regională a țărilor UNECE realizează o trecere în revistă a progreselor și a provocărilor în contextul Declarației de la Beijing și a Platformei de Acțiune adoptate, în 1995, în cadrul celei de a patra Conferințe Mondiale a Femeilor, considerate unul dintre cele mai vizionare parcursuri de dezvoltare pentru femei și fete din întreaga lume. Evenimentul de la Geneva, la care participă și o delegație a Republicii Moldova, se desfășoară în contextul Reuniunii Globale „Beijing+25”, care va avea loc în anul 2020.

Republica Moldova este reprezentată în cadrul Reuniunii Regionale „Beijing+25” de către șapte organizații-membre ale Platformei pentru Egalitate de Gen din Moldova, precum și de o delegație guvernamentală: Artiom Sîci, Secretar de Stat în domeniul Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Vladimir Iliev, Secretar de Stat în domeniul politicilor de dezvoltare a resurselor umane, învățământ militar și planificare a resurselor; și Lilian Moraru, Șef al Direcției Cooperare Multilaterală, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

O galerie foto de la Reuniunea Regională de la Geneva „Beijing+25” poate fi accesată AICI: https://bit.ly/31XSHNo


* * *

Asociația „Institutum Virtutes Civilis”
M. Chișinău, str. Bulgară, 1
Tel.: +373-22-27-25-00
Web: http://ivcmoldova.org/
E-mail: ivc.moldova@gmail.com
FB: @InstitutumVirtutesCivilis