Vizualizări: 3637
Întreprinderile Municipale de gestionare a apelor uzate și primăriile din centrul Republicii Moldova învață din experiența Slovaciei metodele de gestionare mai bună a apelor uzate
14 Septembrie 2019 — Un grup format din 30 de reprezentanți ai Întreprinderilor Municipale de gestionare a apelor și primăriilor din zona de centru a Republicii Moldova au participat în perioada 09-13 septembrie curent la o vizită de lucru în Slovacia. Vizita a avut loc în cadrul proiectului „Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei - o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas".
Această deplasare este continuare a procesului de consolidare a capacităților operatorilor de servicii de gestionare a apelor în Regiunea Centru. Anterior, în primăvara acestui an, în același context au fost organizate două seminare unde participanții au demonstrat un interes deosebit față de modelele de gestionare a apelor uzate prezentate de partenerii slovaci.
În cadrul acestei vizite, delegația din Republica Moldova, a participat la întrevederi cu reprezentanții Institutului Hidrometeorologic Slovac, unde au avut loc prezentări a vorbitorilor din partea instituțiilor relevante precum Departamentul apei a Ministerului Mediului Rebublicii Slovace și Parteneriatul global pentru apă în Europa Centrală și de Est.
La data de 11 septembrie, a fost organizată o vizită la Agenția Slovacă pentru Mediu, unde participanții au luat cunoștință de activitățile agenției legate de gestionarea apei.
În zilele următoare participanții au participat la un șir de vizite de teren la obiective de apă în împrejurimile Banská Bystrica, dar și vizite la municipalități și operatori locali unde au purtat discuții cu reprezentanții municipalităților locale despre tratarea apelor uzate în zonele rurale. Tot aici, delegația din Republica Moldova s-a întîlnit cu reprezentanți ai operatorilor de servicii care deservesc municipalitățile locale pentru a prelua modele de gestionare mai bună a apelor uzate pas cu pas.
Reprezentanții Întreprinderilor Municipale de gestionare a apelor din Republica Moldova au salutat ideea vizitelor în teren la operatorii locali de gestionare a apelor unde au avut posibilitatea să facă schimb de experiență cu partenerii din Slovacia în domeniul aprovizionării cu apă și sanitație, dar și să dezvolte inițiative de colaborare sau parteneriate pentru viitoare proiecte comune.
Smolenschi Cristina, reprezentant al primăriei Călărași, consideră că această vizită a fost foarte utilă atît pentru reprezentanții autorităților locale, cît și pentru Întreprinderile Municipale de profil: "În cadrul vizitei de studiu am cunoscut practica Slovaciei în gestioinarea apelor reziduale, precum și directivele UE și cadrul legal specifice pentru apă și sanitație de care se conduc entitățile de profil din această țară. Totodată, poiectele investitionale pe care le-a avut Slovacia la capitolul apă și sanitatie și care am putut să le vedem ne-au demonstrat că la acest capitol avem ce învăța de la Slovacia și vom încerca să aplicăm ceea ce am văzut aici în activitatea pe care o desfășurăm zi de zi."
"Sunt convins că fiecare participant a găsit pentru sine multe răspunsuri la întrebări cu care ne-am pornit de acasă. Aici am văzut modele concrete de gestionare eficientă a apelor uzate și sistemului de canalizare.", a adăugat Gangan Ion, directorul Societății pe Acțiuni „Apă-Canal", Nisporeni.
"Această vizită, dar și celelalte activități prevăzute în cadrul proiectului moldo-slovac se doresc a fi un început de implementare a practicilor europene de succes în domeniul aprovizionării cu apă și sanitației în Regiunea de Dezvoltare Centru. Practicile partenerilor europeni ne ambiționează să cautăm soluții și să adaptăm exemplele văzute aici realității de la noi, pentru a spori accesul la apă de calitate și servicii de canalizare pentru populația din regiune.", a menționat directorul ADR Centru, Viorel Jardan.
Proiectul „Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei - o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas" a fost elaborat și se implementează în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia - partener lider și Primăria municipiului Strășeni, R. Moldova, perioada de implementare fiind 1 octombrie 2018 - 31 martie 2020. Acesta este finanțat de Programul Oficial de Asistență pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid). Buget total constituie 221 390 euro, dintre care 199 251 euro - grant, 22 139 euro - cofinanțarea partenerului slovac. Către finalizarea proiectului, în primăvara anului 2020, se va acorda suportul tehnic celor 12 Întreprinderi Municipale din regiune prin dotări în valoare de 1050 euro per întreprindere.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33