Vizualizări: 2805
INVITAȚIE PENTRU JURNALIȘTI. Inaugurarea sistemului de alimentare cu apă în satele Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni
Zăluceni, Florești, 16 Mai 2019 — Reprezentanții instituțiilor mass-media sunt invitați să participe la evenimentul de inaugurare a sistemului de alimentare cu apă a satelor Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni din raionul Florești.
Inaugurarea sistemului de alimentare cu apă va avea loc vineri, 17 mai a.c., începând cu ora 10.00, la Zăluceni.
La eveniment vor participa reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ai ADR Nord, ai Biroului de Cooperare a Elveției, ai Biroului de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, ai Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), precum și reprezentanți ai administrației publice locale și cetățeni din localitate.
Lucrările de construcție-montaj a sistemului de apeduct în cele trei sate au fost efectuate în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord. În satul Zăluceni au fost construite rețele de distribuție a apei potabile cu o lungime de 14,5 km, la Vertiujeni - 17,1 km, iar la Târgul-Vertiujeni - 12 km. De asemenea, au fost montate conducte de aducție cu o lungime totală de 10,7 km și au fost construite sondele și rezervoarele de apă. Localitățile Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni vor beneficia de apă potabilă din râul Nistru. În prezent, în cele trei sate la sistemul de alimentare cu apă sunt conectate 759 de gospodării. Sistemul de alimentare cu apă va putea fi dezvoltat în mai multe etape de extindere pentru a putea aproviziona cu apă potabilă 14 localități, cu un număr total de 17 mii de locuitori.
Valoarea lucrărilor de construcție-montaj în satele Zăluceni, Vertiujeni și Târgul-Vertiujeni se cifrează la 24 milioane de lei, bani alocați prin intermediul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan).
-------------------------------------
Localitățile Zăluceni, Vertiujeni, Târgul-Vertiujeni fac parte din cele 11 localități beneficiare ale proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord în parteneriat cu Fundația Filiala din Moldova a Fundației SKAT, implementator al Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti” și primăriile partenere. Bugetul total al acestui proiect se cifrează la 66,86 milioane de lei, din care 29,90 milioane de lei sunt solicitați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, iar 30,4 milioane de lei reprezintă cofinanțarea ApaSan. Totodată, 4,73 milioane de lei din bugetul total al proiectului reprezintă contribuția populației beneficiare, 1,42 milioane de lei - contribuția S.A. „Servicii Comunale Florești”, operator al sistemelor, și 0,417 milioane de lei - contribuția administrațiilor publice locale. Din FNDR sunt finanțate subproiectele ce vizează localitățile Băhrinești, Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos. Totodată, Proiectul ApaSan oferă sprijin pentru asigurarea accesului la servicii de apă de calitate în localitățile Zăluceni, Târgul-Vertiujeni, Vertiujeni și Japca.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33