Nume
Parola
Vizualizări: 5909
Invitație Mass Media - Deaf Skills Moldova
Chișinău, 24 Septembrie 2018 — Asociația Surzilor din Republica Moldova (ASRM), în cadrul proiectului ,,Deaf Skills Moldova”, implementat cu susținerea financiară a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării prin intermediul Programului de Granturi 2018 pentru organizațiile de tineret, organizează în data de 25 septembrie 2018 expoziția ,,Deaf Skills Moldova”.

Prin prezenta, avem deosebita plăcere să Vă invitam la deschiderea acestui eveniment important pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități de auz din Republica Moldova.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentați ai Guvernului, Parlamentului, Ministerelor, agențiilor de stat, administrației publice locale, ambasadelor și organizațiilor internaționale, fundațiilor, agenților economici, organizațiilor neguvernamentale, mass media și persoane cu dizabilități. Din oaspeții de peste hotare avem confirmarea de participare la eveniment a vicepreședintelui „Deaf Skills” – organizație membrpă a Organizației Internaționale a Surzilor.

Evenimentul se va desfășura în incinta Asociației Surzilor din Republica Moldova (Palatul Sporturilor, str. Vasile Alecsandri, nr.1, municipiul Chișinău, Republica Moldova, MD-2009).

Va asteptăm cu drag!

Pentru informații suplimentare:
Evgheni Munteanov, Director Proiect, +373 78201199, deaf.moldova@gmail.com
Natalia Babici, Prim Vice-Președinte, Asociația Surzilor din Republica Moldova, + 373 69371371.