Nume
Parola
Vizualizări: 3931
A fost prezentat ONG-ul care va promova implicarea societății civile în procesul de furnizare a serviciilor publice locale moderne
Ialoveni, 20 Decembrie 2017 — La sediul Agenției de Devoltare Regională Centru (ADR Centru) a avut loc o ședință de lucru având drept grup țintă reprezentanți ai ADR Centru, proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și reprezentanți ai societății civile. În cadrul ședinței a fost prezentat ONG-ul care a fost selectat – Institutului de Dezvoltare Urbană (IDU) – în scopul de a promova implicarea societății civile în procesul de furnizare a serviciilor publice locale moderne. Pe parcursul contractului, IDU va facilita mobilizarea comunității în cadrul proiectelor implementate cu suportul GIZ în domeniul Eficiența Energetică a clădirilor publice și Asigurare cu Apă și Canalizare în Regiunea Centru.

Petru Veveriță, Consultant Național Superior MSPL/GIZ a făcut o scurtă prezentare și a menționat că: „...ONG-ul pentru Regiunea de Dezvoltare Centru a fost selectat în urma unui concurs desfășurat pentru organizațiile societății civile și se va implica în procesele de furnizare a serviciilor publice locale pentru proiectele care vor beneficia de suportul proiectului MSPL”.

Veaceslav Bulat, director al IDU a făcut o prezentare a planului de lucru care urmează a fi pus în aplicare pe parcurs, avînd la bază 5 piloni: planificare și programare locală, cooperare intercomunitară, investiții în infrastructura fizică, dezvoltarea capacităților și mobilizare și sensibilizare. Potrivit planului urmează a fi create grupuri locale de planificare și va fi acordat suport în procesul de planificare strategică și promovare a cooperării inter - comunitare în prestarea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare.

Institutul de Dezvoltare Urbană este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, creată în scopul mobilizării eforturilor consultanţilor profesionişti şi instituţiilor de cercetare, proiectare şi societăţii civile în vederea implementării metodelor moderne ale urbanismului şi amenajării teritoriului şi îmbunătăţirii activităţii organelor de stat şi administraţiei publice locale în contextul dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale.