Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 114 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 7793
7 Noiembrie 2008 — La 6 noiembrie 2008, dna Natalia Solcan, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a fost primită în audienţă de către Maiestatea Sa Regina Elisabeta II pentru a prezenta scrisorile de acreditare.
În cadrul discuţiei prilejuite de această ocazie, Ambasadorul Natalia Solcan a transmis Maiestăţii Sale un mesaj din partea dlui Vladimir Voronin, Preşedintele Republicii Moldova, şi, ca răspuns la interesul manifestat de Regina Elisabeta, s-a referit la priorităţile politicii interne şi externe, în special la integrarea europeană şi la procesul de reîntregire a ţării.
Vizualizări: 3894
Sărata Galbenă, 7 Noiembrie 2008 — Primăria comunei Sărata Galbenă a desfăşurat azi, 7 noiembrie 2008, Ziua Uşilor Deschise. Sărata Galbenă este una din cele 7 localităţi decernate cu statutul Celei mai bune practici a anului 2008 în cadrul Programului Bunelor Practici.
Vizualizări: 9039
Chisinau, 7 Noiembrie 2008 — Asociaţia Presei Independente (API) anunţă a doua ediţie a Concursului naţional de articole/reportaje pe teme europene cu genericul „Reporter European”.
Scopul concursului este de a stimula interesului jurnaliştilor din mass-media locale şi naţionale pentru problematica europeană.
Vizualizări: 25507
Chişinău, 7 Noiembrie 2008 — Incepand cu astazi, 7 noiembrie, abonatii primului operator 3.5G in Moldova - MOLDCELL, au posibilitatea de a efectua/primi apeluri video catre si de la abonatii celuilalt operator GSM din republica care recent a lansat serviciile de generatia a treia.
Vizualizări: 8320
7 Noiembrie 2008 — Amnesty International îndeamnă noul preşedinte al SUA, Barack Obama, să demonstreze adevărate calităţi de lider, acordînd drepturilor omului un loc prioritar în noua sa administraţie. Organizaţia face apel la noua guvernare să ia măsuri concrete în primele 100 de zile de activitate, demonstrînd, astfel, adevărat devotament al SUA pentru obligaţiile internaţionale.
Vizualizări: 8377
Chisinau, 7 Noiembrie 2008 — Stimati colegi,
Centrul Independent de Jurnalism si Comitetul pentru Libertatea Presei anunta organizarea traditionalei ceremonii de decernare a premiilor “10 jurnalisti ai anului”, care se va desfasura in luna decembrie.
In vederea elaborarii topului “10 jurnalisti ai anului”, VA RUGAM SA PROPUNETI TREI CANDIDATI la aceste premii (un jurnalist din cadrul redactiei Dvs.
Vizualizări: 8639
Chişinău, 6 Noiembrie 2008 — Sincer, Cu cuvinte proprii, Exact. „Dreptul la educaţie este cel mai iubit şi cel mai încălcat drept al nostru”.
Vizualizări: 10725
Chişinău, 6 Noiembrie 2008 — Putem afirma că aceste zvonuri nu sunt adevărate. Obţinerea cetăţeniei unui stat străin e un lucru serios.
Vizualizări: 2401
Chişinău, 6 Noiembrie 2008 — Vă informăm că în zilele de 8-9 noiembrie curent Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene organizează o competiţie de mini-fotbal cu participarea misiunilor diplomatice şi a organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova. Deschiderea competiţiei va avea loc pe data de 8 noiembrie, ora 9.
Vizualizări: 5012
Chişinău, 6 Noiembrie 2008 — În ediţia de vineri, 7 noiembrie 2008, JURNAL de Chişinău Vă propune atenţiei mai multe subiecte între care:
- articolul „Cine stă în spatele lui Roşca?”, semnat de Nicolae Negru.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2549
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1684
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 752
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1373
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
