Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 112 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2513
Chişinău, 12 Februarie 2009 — Marian LUPU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut astăzi o întrevedere cu Kalman MIZSEI, Reprezentant special al Uniunii Europene în Republica Moldova. În cadrul dialogului au fost luate în dezbatere aspecte privind desfăşurarea alegerilor parlamentare din republica noastră programate pentru 5 aprilie 2009.
Vizualizări: 2548
Lisabona, 12 Februarie 2009 — Acordul în domeniul securităţii sociale, semnat miercuri, conţine o serie de prevederi care extind aplicarea legislaţiei portugheze privind prestările şi garanţiile sociale asupra cetăţenilor moldoveni domiciliaţi în Portugalia şi viceversa. Astfel, cei circa 15 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, care, potrivit datelor oficiale, au domiciliul în Portugalia, vor putea beneficia de sistemul de securitate socială şi prevederile legislaţiei referitoare la schemele de securitate socială aplicabile majorităţii angajaţilor şi lucrătorilor independenţi, cît şi schemelor de afiliere benevolă ale sistemului de asigurări referitoare la prestaţiile acordate în caz de boală, maternitate, paternitate, adopţie, boală profesională, şomaj, invaliditate, bătrîneţe şi deces, precum şi legislaţiei referitoare la schema de compensare a prejudiciilor cauzate de accidentele de muncă.

Vizualizări: 5780
Chişinău, 12 Februarie 2009 — În baza cererii depuse, Partidul Liberal Democrat din Moldova a primit autorizare pentru desfăşurarea la 22 februarie curent, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu începere de la ora 10.00, a unui miting cu marş de protest faţă de refuzul autorităţilor Republicii Moldova de a asigura dreptul la vot al cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare.
Vizualizări: 9255
Chisinau, 12 Februarie 2009 — Demnitarii care pretind la un mandat de deputat nu se grăbesc să-şi facă publică în întregime Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2008 în cadrul campaniei „Avere la vedere”, iniţiată de Asociaţia Presei Independente (API) şi Alianţa Anticorupţie. De la lansarea campaniei doar cinci candidaţi electorali au acceptat să-şi publice Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2008 pe site-ul API – www.
Vizualizări: 5071
Chişinău, 12 Februarie 2009 — LOCALURI PENTRU DESFĂŞURAREA ÎNTÂLNIRILOR CU ALEGĂTORII PE TERITORIUL MUNICIPIULUI CHIŞINĂU 1 Complexul sportiv-cultural S.R.
Vizualizări: 3040
Chişinău, 12 Februarie 2009 — Primăria Chişinău a stabilit locurile speciale de afişaj electoral pe teritoriul municipiului, pe perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. De asemenea, au fost stabilite localurile din municipiul Chişinău pentru desfăşurarea întâlnirilor cu alegătorii.
Vizualizări: 12222
11 Februarie 2009 — Cea de-a 45-a Conferinţă de Securitate de la Munchen a dezvăluit mai multe aspecte importante legate de sfere relaţiilor internaţionale, printre care se numără principalele trăsături ale politicii externe americane, prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, menţinerea unor viziuni contradictorii între noii şi vechii membri ai UE, tactica Rusiei de contrabalansare a ponderii SUA şi a aliaţilor lor în Europa. Startul dat de această conferinţă evidenţiază apariţia unor noi posibilităţi pentru sistemul de relaţiile internaţionale, legate în mare parte de modificarea concepţiei comportamentale ale SUA pe plan extern, dar şi unor potenţiale focare de tensiune provocate de factori destabilizatori emergenţi ai relaţiilor internaţionale (Iran, Rusia etc.
Vizualizări: 2587
11 Februarie 2009 — La 11 februarie 2009, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a efectuat o vizită de lucru la Budapesta. La Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, oficialul moldovean a avut o întrevedere cu dl Gabor Szentivany, Secretar de Stat şi Director politic.
Vizualizări: 2590
11 Februarie 2009 — În conformitate cu legea menţionată, se anulează dobînzile, penalităţile şi fondul de risc, calculate şi neachitate în termen de SA „Produse Cerealiere” (Bălţi); SA „Cereale-Prut” (Ungheni); SA „Aur-Alb” (Ceadîr-Lunga), SA „Fertilitate Străşeni”; Cooperativa de Producţie şi Comerţ „Vorniceni-Agrovin” (Străşeni); SRL „Sadac-Agro” (Basarabeasca); SRL „Vialtos” (Cantemir); SRL „Mitarix” (Cimişlia); SRL „Rusmiliud” (Orhei). SRL „Codru-ST” (Străşeni); SRL „Crocmaz-Agro” (Ştefan Vodă); Cooperativele Agricole de Producţie „Basarabia” (Anenii Noi) şi „Dimitrov” (Taraclia), aferente creditelor recreditate de Ministerul Finanţelor din sursele interne, externe şi sursele investiţionale în anii 1993-1996.
Vizualizări: 17085
Chişinău, 11 Februarie 2009 — În data de 10 februarie curent, a avut loc întrevederea dlui academician Gheorghe Duca, Preşedintele AŞM, cu E.S.