Vizualizări: 6334
Municipiul Bălți va găzdui celebrarea Zilei Europei, vineri, 12 mai, începând cu ora 11.00
Bălți, 11 Mai 2017 — Ca în anii precedenți, Ziua Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord este organizată, în parteneriat, de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Consulatul General al României în Bălți și Centrul Interactiv European „Pro-Europa” Bălți. În acest an, la organizarea evenimentului participă și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
La Bălți, celebrarea Zilei Europei, devenită o frumoasă tradiție în mai multe localități din Republica Moldova, va avea loc vineri, 12 mai, începând cu ora 11.00, în Piața Vasile Alecsadri (Aleea Clasicilor). Evenimentul va debuta cu un intermezzo literar-artistic cu genericul „Prin artă - în Europa”, după care va urma inaugurarea unei expoziții dedicate nivelului de trai în Uniunea Europeană și Republica Moldova. În paralel, va fi organizată o expoziție a meșterilor populari, precum și un flashmob despre Europa. Evenimentul va continua cu un concert de muzică organizat de Colegiul de Pedagogie și Muzică din Bălți și se va încheia cu distribuirea de către voluntari a materialelor informative despre semnificația Zilei Europei.
La eveniment vor participa reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Consulatului General al României în Bălți, Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Primăriei mun. Bălți, ONG „Pro-Europa” Bălți, Universității de Stat 1Alecu Russo” din Bălți etc.
În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33