Nume
Parola
Vizualizări: 6358
Raportul de audit de gen în Parlament a fost prezentat
28 Octombrie 2015 — Raportul de audit de gen în Parlament a fost prezentat deputaților şi funcționarilor din Parlament pe 27 octombrie 2015. Studiul a fost elaborat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului “Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, prezent la evenimentul de prezentare a raportului, a menționat că documentul aduce o clarificare a situației din perspectiva dimensiunii de gen şi oferă soluții pertinente. Oficialul a declarat că există deschidere din partea conducerii Parlamentului pentru multiplicarea rezultatelor obținute cu suportul PNUD, inclusiv pentru implementarea recomandărilor raportului, precum şi pentru modificarea legislației în vederea consolidării poziției femeilor.

La rândul său, coordonatoarea rezidentă ONU şi reprezentant permanentă PNUD, Dafina Gercheva, a salutat angajamentul Parlamentului de a implementa recomandările raportului, precizând că Legislativul va beneficia şi în continuare de susținerea PNUD în abordarea integratoare a dimensiunii de gen. „Dimensiunea de gen trebuie să fie situată la baza deciziilor politice, structurilor instituționale și alocării resurselor.”, a precizat oficiala.

Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a menționat că recomandările din raport încurajează deputații la acțiuni mai prompte şi mai eficiente în consolidarea unei democrații veritabile, în condițiile în care în procesul de luare a deciziilor trebuie să participe în mod egal atât bărbații, cât şi femeile.

Potrivit informațiilor din raport, elaborat în premieră, Republica Moldova se plasează pe locul 64 din 190 de țări în ceea ce priveşte reprezentarea femeilor în Parlament.

Astfel, auditul de gen a constatat o serie de lacune, printre care:

Sub-reprezentarea femeilor în Parlament;
Poziționarea femeilor la sfârşitul listelor de candidați ale partidelor politice;
Sub-reprezentarea femeilor în funcția de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar al comisiilor;
Lipsa unei Comisii pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen;
Regulamentul Parlamentului nu conţine dispoziții cu privire la absenţa din Parlament al unui deputat/ a unei deputate în cazul concediului de maternitate sau paternitate;
Absenţa cerințelor de realizare a evaluării proiectelor de acte legislative şi propuneri legislative pe aspecte de gen în cadrul analizei socio-economice prevăzute de Regulamentul Parlamentului.

Raportul recomandă asigurarea principiului egalității de gen prin ajustarea legislației, implementarea unui Plan de acțiuni pe aspectele egalității de gen. Totodată, e nevoie de a organiza instruiri pentru deputați şi funcționari cu privire la conceptul de gen şi de a modifica Regulamentul Parlamentului, astfel încât acesta să garanteze o participare mai echitabilă a deputaților de ambele genuri.

Autoarea studiului, experta Sarmite D. Bulte, pledează pentru crearea unei subcomisii privind egalitatea de gen. Documentul mai conține unele sugestii pentru Secretariatul Parlamentului, pentru Guvern şi entitățile publice, precum şi pentru partidele politice.

Pentru informații suplimentare contactați:

Sergiu Galiţchi, Manager de Proiect, tel.: (373 22) 268 278, sergiu.galitchi@undp.org.