Nume
Parola
Vizualizări: 3913
CCA îndeplineşte comenzile politice ale guvernării corupte
7 Iulie 2014 — Astăzi, circa 200 de membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru a-şi exprima indignarea faţă de politica promovată de această instituţie şi în special faţă de decizia din 4 iulie curent, prin care CCA a interzis pentru o perioadă de 6 luni retransmiterea, pe teritoriul Moldovei, a postului de televiziune rusesc „Rossia-24” şi a avertizat canalele „TV 7”, „RTR Moldova”, ”Ren Moldova””.
Socialiştii au calificat această decizie a autorităţilor drept o încălcare flagrantă a tuturor normelor legale şi a principiilor democratice, care sînt declarate de către eurounioniştii aflaţi la putere. „Decizia adoptată de CCA este simbolică pentru Guvernare şi caracterizează esenţa acestei guvernări, deoarece este prima decizie a conducerii RM după ratificarea Acordului de Asociere, şi este îndreptată împotriva pluralismului de opinii, împotriva celor care nu sînt de acord cu acţiunile guvernării, împotriva celor care gîndesc altfel. Prin decizia respectivă societăţii i se interzice să folosească surse de informaţii diferite, lipsind oamenii de lucrul cel mai esenţial – dreptul de a alege”, a menţionat Ion Ceban, deputat socialist. Ion Ceban a amintit că deja a solicitat comisiei de profil ca în regim de urgenţă să fie examinată demisia preşedintelui CCA Marian Pocaznoi.
Vasile Bolea, juristul PSRM a specificat că în adoptarea deciziei CCA au fost încălcate mai multe norme juridice, care stabilesc clar că un canal TV, înainte de a fi interzis, trebuie respectate mai multe proceduri, inclusiv avertizarea acestuia. De asemenea, a fost încălcată Constituţia, care prevede pluralismul de opinii şi dreptul la opinie.
„Mai devreme aţi închis canalele NIT, ieri aţi încercat să stopaţi canalul JurnalTV şi Acccent TV, azi – Rossia 24. Ce va fi mîine?”, a întrebat Vlad Bătrîncea, secretar executiv al PSRM.
Socialiştii au anunţat că dacă CCA nu va auzi glasul societăţii, în perioada următoare vor fi organizate acţiuni de protest în masă pe întreg teritoriu şi va fi cerută demisia lui Pocaznoi. Mîine acestea vor avea loc la Bălţi, Ungheni şi Basarabeasca.
Socialiştii au scandat: „Libertate presei!”, „Nu cenzurei!”, Ruşine!”, „Demisie Pocaznoi!” ş.a.
Menţionăm, ca pe data de 3 iulie PSRM şi-a expus poziţia oficială pe marginea acestui incident, iar Igor Dodon, liderul PSRM a declarat următoarele: „Este una dintre primele decizii din cadrul Acordului de Asociere cu UE.  "Democraţia" şi "libertatea de expresie" intră cu picioarele înainte în Moldova. Sub egida UE, eurounioniştii de la Chişinău au şi mai mult curaj să închidă gura la mass-media incomode. Oponenţii cursului european sînt declaraţi "duşmani ai poporului". Rusia este declarată "duşman extern".  Majoritatea cetăţenilor sînt oficial consideraţi "moldoveni primitivi". Televiziunile din Rusia sînt interzise. Dacă aşa arată valorile europene, atunci de ce ne mai miră că Hitler s-a născut în inima Europei?”