Nume
Parola
Vizualizări: 4826
Memorandum privind reglementarea conflictului transnistrean
12 Decembrie 2012 — Experţii societăţii civile au prezentat astăzi un Memorandum privind reglementarea conflictului transnistrean şi principiile fundamentale de organizare a statului Republica Moldova. Este vorba de organizaţiile neguvernamentale Promo-Lex, Asociaţia pentru Politică Externă, Insitutul pentru Politici Publice şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.

Structura Memorandumului prevede principii de bază ale reglementării conflictului transnistrean; structura statului integrat R. Moldova şi statutul juridic special al Transnistriei; reprezentarea Transnistriei în administraţia publică centrală; neutralitatea şi demilitarizarea; zona de securitate; forţele armate şi frontiera de stat a R. Moldova; garanţii.

Potrivit directorului executiv al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac, memorandumul prevede reglementarea conflictului transnistrean exclusiv prin metode paşnice şi negocieri. Implementarea acestuia prevede elaborarea unui statut juridic a Transnistriei cu grad înalt de autonomie şi reprezentare în administraţia publică centrală.

„Transnistria va reprezenta o unitate teritorială autonomă cu competenţe largi în diferite domenii şi va avea o legislaţie regională care nu va veni în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia naţională a Republicii Moldova. Soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean şi reintegrarea Republicii Moldova presupune retragerea militarilor, armamentului şi muniţiilor străine de pe teritoriul ţării şi lichidarea Zonei de Securitate”, a explicat Liubomir Chiriac.

„Acest document constituie un test pentru toate părţile implicate în soluţionarea conflictului transnistrean. Trebuie să ţinem cont în primul rând şi de adaptarea psihologică a cetăţenilor din raioanele de est şi să contribuim la eliminarea fobiilor ce li s-au impus în ultimele două decenii”, a precizat expertul IPP, Oazu Nantoi.

În acest context, Ion Manole, directorul Promo-Lex, a precizat că în stânga Nistrului părerile sunt împărţite. „Sunt organizaţii care susţin deschis acest memorandum, dar şi din cele car susţin dar le este frică din cauza presiunilor să-şi facă publică poziţia. Desigur că sunt şi organizaţii care declară deschis că sunt împotriva acestui document”.

Cornel Ciurea, expert „IDIS Viitorul” a precizat că autonomia Transnitriei nu va avea de suferit. „Hotarele administrative ale Transnistriei vor fi consfinţite prin lege organică şi vor putea fi modificate de către Parlamentul Republicii Moldova doar după consultarea autorităţilor centrale şi celor din Transnistria. Alegerile de constituire a organelor de conducere ale Transnistriei vor fi pregătite conform prevederilor prezentului Memorandum şi Legii privind statutul juridic special al Transnistriei şi organizate la începutul anului (2016), de către o Comisie Electorală Internaţională sub mandatul OSCE, cu monitorizarea Consiliului Europei şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova”.

Odată cu intrarea în vigoare a prezentului Memorandum, se reia evacuarea şi/sau lichidarea muniţiilor din depozitele existente în regiunea transnistreană, lichidarea muniţiilor învechite din dotarea Forţelor Armate ale Republicii Moldova şi asigurarea securităţii cetăţenilor din teritoriile adiacente, proces care se încheie până la sfârşitul anului 2014, a precizat expertul IDIS, Eduard Ţugui.

„Zona de Securitate cunoaşte un proces etapizat de schimbare a mecanismului de funcţionare, implicit prin modificările treptate aduse Comisiei Unificate de Control şi a Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii, până la lichidarea zonei cu regim juridic special şi reintroducerea teritoriului şi cetăţenilor care sunt cuprinşi în această jurisdicţie în câmpul constituţional al Republicii Moldova până la sfârşitul anului 2018”, a subliniat Eduard Ţugui.

Potrivit expertului APE, Radu Vrabie, Transnistria va avea reprezentare politică la cel mai înalt nivel în statul integrat, în Parlamentul Republicii Moldova. „Transnistria va fi reprezentată în Parlamentul Republicii Moldova, din oficiu, de către 1 deputat, alegerea căruia va avea loc concomitent cu desfăşurarea alegerilor parlamentare naţionale şi va fi reglementată de Codul Electoral al Republicii Moldova”, a menţionat expertul.

După semnarea actualului Memorandum, în cazul în care soluţionarea definitivă şi durabilă a conflictului transnistrean nu are loc în conformitate cu prevederile prezentului document sau una dintre Părţile formatului ”5+2” nu-şi onorează integral obligaţiunile conform Memorandumului, Republica Moldova poate renunţa la statutul său de neutralitate şi să-şi regândească strategia de securitate. Pentru realizarea prevederilor prezentului Memorandum şi asigurarea funcţionalităţii statului integrat Republica Moldova se va institui un Fond de Reintegrare, instrument financiar care va include contribuţii naţionale, prin stabilirea unei cote din bugetul de stat, precum şi externe, din fondurile de asistenţă internaţională şi contribuţiile potenţialilor donatori.

Memorandumul urmează să fie semnat de organizaţiile care susţin această iniţiativă, pentru ca ulterior să fie prezentat oficial autorităţilor.

Vedeţi aici varianta integrală a memorandumului:
http://viitorul.org/doc.php?l=ro&idc=297&id=4059&t=/STUDII-IDIS/Conflicte/MEMORANDUM-privind-reglementarea-conflictului-transnistrean-si-principiile-fundamentale-de-organizare-a-statului-Republica-Moldova

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al IDIS „Viitorul”, Diana Lungu, tel: 221844, e-mail diana.lungu@viitorul.org