Vizualizări: 4212
Start Taberele Solidarităţii 2012: voluntariat, jocuri, activităţi sociale şi multă bucurie!
Chișinău, 25 Iunie 2012 — Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei dă startul proiectului „Taberele Solidarităţii 2012.
Taberele sunt realizate pentru al 7-lea an consecutiv şi îşi propun să promoveze voluntariatul, să motiveze implicarea tinerilor în viaţa comunităţii, să favorizeze schimbul de experienţă între voluntarii moldoveni şi cei italieni pentru organizarea jocurilor şi activităţilor sociale.
Prima tabără a început chiar astăzi în oraşul Orhei. Voluntarii Diaconiei şi cei de la Organizaţia „Bambini in Romania” (Italia) urmează să organizeze de dimineaţă activităţi pentru copii, iar în a doua parte a zilei vor ajuta bătrânii în treburile gospodăreşti.
Mihaela Handuca (voluntar ce a participat la organizarea a 8 tabere de vară): „Pentru mine, tot ceea ce facem în cele 6 zile de tabără porneşte din plăcerea de a ajuta, dorinţa de a-i face fericiţi pe copii şi pe bătrâni, dar şi şansa noastră, a tinerilor de a face ceva util şi distractiv. De la grupul din Italia învăţăm de fiecare dată jocuri noi pe care utilizăm pe tot parcursul anului în activităţile pe care le facem.”
Tatiana Colesnic (voluntar la Diaconia): „În acest an mă voi implica pentru prima dată în proiectul „Taberele Solidarităţii”. Mă aştept să învăţ lucruri noi, să-mi fac mulţi prieteni şi să fiu de ajutor pentru echipă şi comunitate. Voi dărui timpul pentru un proiect caritabil şi asta mă face să trăiesc nişte emoţii deosebite. Cred că ceea ce am învăţat la formările pentru voluntari, dar şi propriile abilităţi mă vor ajuta să-mi îndeplinesc rolul de animator.”
Nadejda Florea, coordonator proiecte educative şi de voluntariat, Diaconia: „Anul precedent adunam pe terenul de joacă peste 100 de copii în fiecare zi. Aceasta ne face să credem că „Taberele Solidarităţii” au un rol important pentru beneficiari. Mobilizăm principalii actori comunitari (biserica, instituţiile de învăţământ şi primăria) şi împreună aducem „tabăra acasă” şi le deschidem poarta bătrânilor care trăiesc în singurătate.”
În acest an Diaconia va organiza 4 tabere de vară în localităţile : Manta (r-nul Cahul), Răzălăi (r-nul Sângerei), Feteşti (r-nul Edineţ) şi or. Orhei. Partenerii proiectului sunt organizaţiile italiene Caritas Ambrosiana şi Bambini in Romania.
Pentru contact:
Anna Zastavneţcaia,
Responsabil de relaţii publice Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei
Tel.022 46 32 28, 069474814
www.diaconia.md

Autor: Synergy Eur/Est
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33