Vizualizări: 8205
INVITAȚIE: Festivalul Turistic Naţional „DUMINICA MARE”, în Regiunea de Nord
Domulgeni, Florești, 7 Iunie 2011 — Consiliul Raional Floreşti,
Primăria satului Domulgeni, raionul Floreşti,
Societatea Comercială "Domulterra",
Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural „ANTREC Moldova”
Vă invită, duminică, 12 iunie 2011, începând cu orele 12.00, în satul Domulgeni, raionul Floreşti, la Ediţia II a Festivalului Turistic Naţional „DUMINICA MARE”.
Cu această ocazie, Dumneavoastră, în calitate de oaspete al evenimentului, Veţi descoperi o Moldova autentică. Duminica Mare este considerată cea mai importantă duminică din an, marcată în perioada de creştere abundentă a vegetaţiei, şi este cea mai lungă zi de duminică din an, sărbătorită în această perioadă. Gospodarii îşi înfrumuseţează gospodăria cu frunzar. Podelele se acoperă cu covoare groase de iarbă, corovatic, pelin şi alte plante mirositoare de câmp.
Oaspeţii Festivalului vor fi întâlniţi, la intrarea în localitate, la orele 12.00 şi însoţiţi de ghizi-copii pe traseul turistic al satului. Apoi vor merge în spaţiul Festivalului, în inima satului vechi, pe malul râului Răut, unde vor fi întâmpinaţi de fanfara din satul Vertiujeni.
Programul Festivalului este liber. La alegere veţi putea admira un şirag de mini-spectacole cu genericul “Tradiţii de la Paşti până la Rusalii”, cunoaşte cum se curăţă fântânile la Domulgeni, participa la degustarea bucatelor tradiţionale (mezeluri, plăcinte, pâine de ritual, turte cu mac, caş dulce, urdă, …etc.) şi prelua reţetele respective. În cadrul evenimentului vor fi deschise mai multe ateliere de creaţie şi o expoziţie mobilă din tezaurele Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie, Muzeului Istoriei Naturale şi Etnografie, Arhiva de Stat cu mostre colectate în satul Domulgeni şi în localităţile apropiate.
Oaspeţii de onoare ai Festivalului, Orchestra de muzica populara “Folclor”, dirijată de maestrul Petre Neamţu, vă vor bucura printr-un concert de zile mari.
Evenimentul se va desfăşura într-un cadru pitoresc din lunca Răutului, sub cerul liber.
Vă aşteptăm la Festivalul Turistic Naţional „DUMINICA MARE”!
Pentru reprezentanţii mass-media va fi organizat transportul tur-retur şi prânzul. Plecarea l: ora 11.00, vis-a-vis de Circ, 12 iunie, duminică.
Este necesară confirmarea participării (până sâmbătă,8 iunie) la tel. 069104014
Cu respect,
Svetlana LAZĂR, preşedintele „ANTREC Moldova”
Contacte:
Tel. 23 78 23, e-mail: antrec_ong@yahoo.com

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33