Vizualizări: 4840
La Bruxelles, au fost evaluate rezultatele implementării Parteneriatului de Mobilitate RM-UE
24 Noiembrie 2009 — La 23 noiembrie curent, la Bruxelles, a avut loc cea de-a II Reuniune de nivel înalt a Parteneriatului de Mobilitate. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de către dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi a inclus reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi Serviciului Grăniceri. Din partea UE la reuniune au fost prezenţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, Preşedinţiei Suedeze la Consiliului UE, agenţiilor europene (FRONTEX şi Fundaţia Europeană de Instruire) şi statelor membre ale UE.
Reuniunea a avut drept scop evaluarea rezultatelor primului an de implementare a Parteneriatului de Mobilitate RM-UE, precum şi identificarea în comun a noilor linii directorii de activitate pentru perioada imediat următoare în cadrul Parteneriatului de Mobilitate. Comisia Europeană a salutat determinarea autorităţilor moldoveneşti de a utiliza oportunităţile oferite de Parteneriatul de Mobilitate pentru a complementa şi susţine eforturile Guvernului în avansarea spre liberalizarea regimului de vize.
Comisia a apreciat angajamentul Guvernului RM în asigurarea unei coordonări eficiente la nivel naţional a tuturor prevederilor Parteneriatului de Mobilitate prin crearea Comisiei de monitorizare a Implementării Declaraţiei Comune a Parteneriatului de Mobilitate şi a reiterat necesitatea consolidării transparenţei, cooperării şi coordonării din partea tuturor actorilor implicaţi, inclusiv din partea statelor membre ale UE.
În calitate de rezultate notorii, au fost menţionate proiectele în domeniul consolidării capacităţilor autorităţilor naţionale în vederea preluării celor mai bune practici şi standarde europene în domeniul migraţional şi de azil, dezvoltarea proiectelor privind reîntoarcerea voluntară şi reintegrarea lucrătorilor migranţi pe piaţa de muncă naţională, dezvoltarea pieţii muncii şi consolidării legăturilor cu diaspora moldovenească, precum şi în domeniul managementului frontierei şi securităţii documentelor.
De asemenea, partea europeană a informat despre noile iniţiative de proiecte în cadrul Parteneriatului de Mobilitate, cum ar fi diminuarea consecinţelor migraţiei în domeniul sănătăţii, crearea profilului migraţional şi utilizării acestuia în procesul de elaborare a politicilor naţionale, noile iniţiative ale statelor membre ale UE în cadrul Programului Tematic al Comisiei Europene în domeniul migraţiei circulare, combaterii traficului de fiinţe umane, consolidării diasporei şi comunităţilor moldoveneşti de peste hotare şi stabilirea legăturilor de cooperare cu ţara de origine.
Republica Moldova a încurajat alăturarea statelor membre ale UE neparticipante anterior în cadrul Parteneriatului de Mobilitate cu RM în vederea consolidării cooperării în domeniul migraţiei.
Totodată, Republica Moldova a menţionat disponibilitatea de a contribui la valorificarea iniţiativei Parteneriatului Estic prin împărtăşirea experienţei acumulate în domeniul migraţiei în calitatea sa de ţară pilot în implementarea Parteneriatului de Mobilitate cu UE.
Parteneriatul de Mobilitate UE-Moldova a fost semnat pe 5 iunie 2008, la Luxemburg, cu scopul asigurării caracterului legal al fenomenului migraţiei, precum şi încurajării reîntoarcerii voluntare şi reintegrării migranţilor pe piaţa de muncă naţională.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33