Vizualizări: 10570
Moșia Ciuhrii din satul Gordinești, Edineț, va găzdui prima ediție a festivalului internațional DOR FEST
Gordinești, Edineț, 5 Septembrie 2016 — Moșia Ciuhrii din satul Gordinești, raionul Edineț, va găzdui duminică, 11 septembrie, de la ora 12.00, prima ediție a festivalului internațional DOR FEST, cu genericul „Spirit și Tradiție”. Festivalul va avea un program complex, destinat vizitatorilor de toate vârstele, menționează Asociația obștească „Ecolanima”, organizatorul evenimentului.
Potrivit Asociației obștești „Ecolanima”, festivalul DOR FEST va fi gazda unui moment istoric de înfrățire a trei sate din Republica Moldova, România și Ucraina.
Pe parcursul întregului festival atmosfera va fi întreținută de tinere talente, dar și de colectivele muzical-artistice din zonă, printre care și nume bine cunoscute din domeniul culturii țării noastre și a țărilor participante.
Din program:
► Casa Mare a satului, unde gospodinele își vor demonstra zestrea;
► De prin sate adunate - vor fi demonstrate obiecte vechi, demult uitate;
► La Gura Sobei - vom asculta povești, legende, obiceiuri;
► Meșter Faur - vom putea admira măiestria meșterilor populari;
► Veșnicia începe la țară - spațiu pentru meditație și relaxare în livadă;
► Frumos și Sănătos - vor fi expuse produse naturiste și invitați speciali;
► Fir întins - concurs de pescuit;
► Ca între babe - concurs gastronomic;
► Visezi și pictezi - atelier de creație, master class;
► Ai dorințe și nevoi, poți găsi numai la noi - expoziție cu vânzări.
► Dulce copilărie - spațiu destinat copiilor cu animatori, cadouri etc.
Decorul și frumusetea peisajelor naturale ale Moșiei Ciuhrii vă asteaptă cu mare drag să împărtășim împreună emoțiile revenirii acasă, la origini, la propriul suflet, care este mereu însoțit de acest sentiment frumos precum este Dorul.
„Festivalul DOR FEST are drept scop susținerea și încurajarea a tuturor celor care vor să împletească dorul cu dorința, originea cu ospățul, regăsirea cu revenirea, frumusețea cu fericirea, eternitatea cu enigma, spiritualitatea cu speranța, tradiția cu trăirea”, susțin organizatorii.
Seara va culmina cu un concert susținut de interpreții Adriana Ochișanu, Mihai Ciobanu și Suzana Popescu, invitați speciali.
---------------------------------------
► SPOT: youtu.be/RHzf2eOvOQQ
---------------------------------------
PENTRU DETALII:
Marina Mocanu, responsabilă PR & Marketing
Asociația obștească „Ecolanima”
tel. mob.: 060101643
e-mail: info.ecolanima@gmail.com
fb.com/festival.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33