Nume
Parola
Vizualizări: 9603
Proiecte investiţionale, priorităţi legislative în 2014, investiţii în sănătate: agenda vizitei Vicepreşedintei Parlamentului, Liliana Palihovici, la Cimişlia
Cimişlia, 4 Februarie 2014 — Reuniunea cu serviciile desconcentrate şi descentralizate şi primarii din raionul Cimişlia şi un dialog deschis la Centrul de Sănătate Publică din oraşul Cimişlia despre investiţiile în sănătate – acestea au fost câteva repere ale vizitei Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, la Cimişlia.

Proiectele investiţionale şi priorităţile legislative ale anului 2014 s-au aflat în prim-planul reuniunii cu serviciile desconcentrate şi descentralizate şi primarii din Cimişlia, la care a participat deputatul PLDM, Andrei Vacarciuc şi Preşedintele raionului, Maxim Colţa.

În cadrul acestei întrevederi, Liliana Palihovici i-a îndemnat pe reprezentanţii puterii locale să demonstreze corectitudine şi onestitate în funcţiile pe care au onoare să le deţină, punctând importanţa politică şi socială pentru Republica Moldova a anului 2014. ”Vă îndemn să acționăm în unitate ca să obținem rezultatele pe care ni le dorim.”

La fel, Vicepreşedinta Parlamentului i-a îndemnat pe primari să pregătească de pe acum documentele necesare pentru a putea valorifica eficient sursele oferite din partea statului pentru proiectele locale de modernizare a infrastructurii, a şcolilor, grădiniţelor, centrelor de sănătate şi, în mod special, a drumurilor locale şi raionale. „Nu suntem atât de bogaţi ca să irosim banii în vânt. Guvernarea a făcut tot posibilul ca investiţiile în modernizarea infrastructurii să crească considerabil. Prioritatea noastră este să avem un stat prosper, cu servicii sociale, medicale şi economice de calitate”, a afirmat Liliana Palihovici

Primarii au adresat o serie de întrebări Vicepreşedintelui Parlamentului despre modificarea actelor legislative cu privire la plafonarea taxelor locale. Liliana Palihovici a vorbit despre necesitatea unei comunicări mai ample şi deschise dintre reprezentanţii puterii centrale şi locale.

Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a vizitat la Cimişlia şi Centrul de Sănătate Publică, unde au fost realizate în 2013 lucrări importante de schimbare a acoperişului şi ferestrelor şi de reparaţie.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreşedintei Parlamentului