Nume
Parola
Vizualizări: 7782
Un gest frumos pentru oamenii cu sufletul tânăr
Chișinău, 4 Octombrie 2011 — Marea majoritate a oamenilor vârstnici, care au muncit o viață, acum cu greu supraviețuiesc condițiilor social-economice vitrige din țară de la noi. Pensia bine meritată, uneori chiar mai mică decât salariu minim necesar pentru existență, le tulbură și mai mult apele acestor oameni care au acumulat decenii de înțelepciune și experiență de viață.

Pentru a le colora puțin existența, Luptătorii Dacici din fotbalul moldovenesc au decis să realizeze un gest frumos care să le atingă și să le trezească sufletul lor tânăr. De acum înainte, toți pensionarii sunt invitați de oanoare la toate meciurile jucate acasă de clubul de fotbal FC Dacia Chișinău. „Pentru că le purtăm toată considerația, îi așteptăm la începutul fiecărui meci jucat acasă de noi la porta VIP a stadionului Zimbru. Va fi suficient să prezinte certificatul de pensionar și vor avea acces GRATIS la meci prin poarta VIP” menționează tânăra și frumoasa Doamnă Președinte a Clubului, Zinaida Jioară.

“Dragi pensionari, ne dorim să știți că cea mai iubită echipă de fotbal din Moldova, echipa luptătorilor dacici, este continuu alături și depune eforturi așa încât DVS, pe cât e posibil, să trăiți și să răvășiți clipe frumoase. Îndrăznim să vă reamintim, cu zâmbetul pe buze, că fotbalul e veșnic tânăr ca și sufletul DVS, iată deci încă un motiv să vă știm prezenți alături de noi la meciurile jucate acasă, pe stadionul Zimbru” a mai adăugat Doamna Președinte.

Domnul Constantin Papanaga, fericitul posesor al abonamentului sezonier pentru toate meciurile jucate de FC Dacia acasă, ne spunea într-o înatâlnire neformală: «Eu frecventez meciurile jucate de FC Dacia. Deja, de mai bine de 60 de ani, sunt un fan al fotbalului. Cunosc antrenorul principal al dacilor, pe d-l Dobrovolischii, încă de atunci când a început să joace fotbalul mare în Moldova. Îmi amintesc și astăzi întâmplarea frumoasă când, fiind titular în echipa FC Nistru, a bătut două goluri în poarta echipei FC Dnipru, după care, antrenorul principal al acesteea, d-l Vladimir Emeț, la luat de mână și la dus în vestiarul propriei echipe. Acolo l-a prezentat în fața propriilor jucători și le-a spus imperativ “Uitați-vă bine cine v-a bătut. Patruzeci de kilograme, din care cinci sunt în cap”. Sunt convins că FC Dacia este în direcția bună și face performanță în campionat.

Mă bucur să constat că fotbalul ne va fi mai accesibil nouă, pensionarilor, după acest gest frumos realizat de administrația clubului de fotbal. Urez Dacilor să devină campioni și în acest an. Doresc să le urez succes și în Liga Campionilor și să urce, astfel, treptele celei mai puternice și mai frumoase Ligi de fotbal din lume.»

Clubul de fotbal Dacia Chișinău își exprimă încă o dată empatia față de oamenii vârstnici cu sufletul tânăr de la noi din țară și dă asigurări că, avându-i pe ei în tribunele meciurilor jucate acasă, fotbaliștii vor fi mult mai puternic. De asemenea fotbaliștii dacici își reexprimă crezul și convingerea deplină că vor face tot posibilul să-și mențină titlul de campioni și accesul direct în preliminariile Ligii Campionilor.