Nume
Parola
Vizualizări: 6532
Personalităţi distinse din RM oferă un sărut „pentru inimă”, iar brandurile susțin cu inima o “inimă nouă”.
Chișinău, 5 Iulie 2011 — De Ziua Internaţională a Sărutului, 6 iulie, în Grădina Publică Ştefan cel Mare (Aleea Clasicilor), chişinăuienii dar şi oaspeţii capitalei, pot dărui un sărut „pentru o inimă nouă”. Autorul acţiunii este Organizaţia pentru Participare şi Transformare din Moldova, sub patronajul distinsei doamne, Sanda Filat și cu susținerea brandului aqua unIQa.
Pe parcursul întregii zile va fi improvizată Poarta Sărutului, după modelul celebrului sculptor Constantin Brâncuşi, la care doamna Filat, împreună cu alte personalităţi notorii din Republica Moldova, vor organiza un târg al săruturilor. Fondurile colectate, vor fi donate tânărului Dumitru Iorga – omul care trăieşte cu inima în geantă, la propriu. Mica gentuţă, agăţată de umăr, îi protejează viaţa. Fără acest „accesoriu", Dumitru ar muri rapid.
La 16 ani Dumitru a fost diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă, hipertensiune pulmonară venoarterială severă şi insuficienţă cardiacă congestivă clasa IV - NYHA, ireductibilă.
În aprilie curent, Dumitru a primit de la Guvernul României suma de 113.000 euro, un avans pentru clinica din Hanovra la care a fost acceptat pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Transplantul urmează a fi efectuat la aceeaşi clinică din Germania în decurs de un an, iar costurile sunt estimate la aproximativ 100.000 euro.
Prin eforturi conjugate îl putem susţine pe Dumitru în lupta pentru supravieţuire.
Brandul Aqua UnIQa îşi manifestă grija pentru fiecare consumator în parte prin produsele sale adaptate necesităţilor şi posibilităţilor consumatorilor, dar şi în cazuri individuale, aşa cum este cel al lui Dumitru.
Aqua UnIQa susţine realizarea campaniei asigurînd construcţia mobilă care va improviza „Poarta Sărutului”, va asigura tiparul bannerelor ce vor acoperi construcţia şi vor reda imaginea Porţii, Tiparul tichetelor pentru Târgul săruturilor (1000 exemplare) și a certificatelor semnate de doamna Filat (500 exemplare). Și desigur, nu în ultimul rând, va asigura o cantitate suficientă de apă Aqua UnIQa pentru consum pe parcursul întregii campanii.