Nume
Parola
Vizualizări: 6533
„Vă doresc tuturor ca în 2014 să mergem împreună înainte spre o viața mai bună, într-un an plin de înțelegere și solidaritate”: Liliana Palihovici
Chișinău, 24 Decembrie 2013 — În mod tradițional, atunci când suntem la sfârșitul unui an și pășim pragul altui an, nou, facem bilanțuri și privim în viitor. Și este la fel de important să vedem totul: și realizările, și neîmplinirile, și oportunitățile viitoare.

Ce-am reușit împreună? mă întreb. Am adoptat legi, mai multe legi, ca să nu existe fărădelegi, așa cum s-a întâmplat în istoria noastră. Și sunt bucuroasă că în ultimele săptămâni ale lui 2013 am votat o inițiativă legislativă prin care va fi oferită asistenţă medicală stomatologică gratuită copiilor în vârstă de până la 12 ani, iar femeile care au suferit în urma cancerului glandei mamare vor beneficia de sprijin complex. Aceste bucurii legate de îmbunătățiri pentru viața cetățenilor vor putea fi împărtășite și de alți beneficieri direcți ai unor legi pe care le-am promovat în acest an, destul de complicat pentru toți, dacă ne amintim cum l-am început.

Mai cred în continuare că lucrurile bune începute în 2013 trebuie să continue și în 2014, iar bucuria noastră comună legată de evenimentul de la Vilnius – parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană – trebuie să fie urmată de realizări pe care să le resimtă cetățenii țării în viața lor de zi cu zi. O altă veste politică bună de la sfârșit de an pentru Republica Moldova este faptul că, în aceste zile, Uniunea Europeană a pus Moldova „banda de viteză”, stabilind semnarea Acordului de Asociere pentru august 2014.

Astfel, vom avea un an 2014 pe care va trebui să-l parcurgem în viteză, și pe plan legislativ, și pe plan uman, mai ales că acest an se anunță a fi interesant și din perspectivă electorală.

Din toate aceste motive îmi doresc mie și vă doresc tuturor – prieteni, colegi, cetățeni – ca în 2014 să mergem împreună spre o viață mai bună, într-un an plin de înțelegere și solidaritate, pentru că atunci când există înțelegere și solidaritate se împlinesc și toate celelalte urări tradiționale pentru viitor: pace, sănătate, bunăstare.

Liliana PALIHOVICI
Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova