Vizualizări: 4295
Principiile de activitate ale Procuraturii RM coincid cu cele ale UE
Chisinau, 20 Octombrie 2009 — Astăzi, Procurorul General, dl Valeriu Zubco l-a primit în vizită pe dl Kalman Mizsei, reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău.
Dl Kalman Miszei a menţionat în cadrul întrevederii, despre necesitatea avansării reformei Procuraturii ca fiind un imperativ în atingerea unui consens naţional, în opinia sa, după ce societatea s-a divizat în urma evenimentelor din aprilie.
În acest context, înaltul oficial şi-a manifestat îngrijorarea în legătură cu acele incidente, condamnînd violenţele şi abuzuri din partea poliţiştilor. Totodată, dl Mizsei, a evocat importanţa elucidării de către procurori a cauzelor reale ale celor întîmplate pentru ca societatea să înţeleagă şi să afle adevărul despre 7 aprilie.
Procurorul General a informat oaspetele despre măsurile întreprinse de noua conducere a Procuraturii în vederea investigării obiective şi transparente a cazurilor de rele tratamente din partea oamenilor legii, asigurîndu-l că, instituţia pe care o reprezintă va depune toate eforturile pentru a le elucida şi a nu le admite pe viitor. Urmează ca activitatea procurorilor să fie impulsionată şi exclus orice imixtiune din partea politicului în acest proces, a conchis dl Valeriu Zubco.
În cadrul discuţiilor, părţile au evocat necesitatea instruirii procurorilor moldoveni de către experţii internaţionali în domeniul investigării cazurilor de acest gen şi metodelor de cercetare a acestora. În scurt timp, acest prim pas de cooperare în domeniu urmînd a fi amplificat printr-un plan de acţiuni concrete care va stabili modul de conlucrare pe viitor.
În această ordine de idei, dl Kalman Mizsei, reprezentantul special al Uniunii Europene pentru RM ne-a asigurat de susţinere deplină, specificînd că principiile de activitate ale Procuraturii RM coincid cu cele ale UE.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33