Vizualizări: 4477
A început Festivalul Internaţional „Grigore Vieru”
Chisinau, 9 Octombrie 2009 — Astăzi, la Chişinău a demarat Festivalul „Grigore Vieru”, organizat cu susţinerea celor două primării – Iaşi şi Chişinău, prin concursul mai multor instituţii culturale. Festivalul a reunit numeroşi oameni de cultură, poeţi, ziarişti, editori, oameni politici din Republica Moldova, România şi Ucraina.
În orele dimineţii, un sobor de preoţi, în frunte cu parohul Ioan Ciuntu au oficiat un Te Deum la Catedrala „Sf. Teodora de la Sihla”, după care au fost depuse coroane şi jerbe de flori la Cimitirul Central, la mormântul poetului, dispărut în ianuarie 2009.
Manifestarea a continuat pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, moderată de academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, care a menţionat, între altele: „Festivalul îşi propune ca prim obiectiv o mai bună cunoaştere a personalităţii şi operei lui Grigore Vieru, care este un poet al tuturor românilor şi un educator al nostru. Golul pe care el l-a lăsat în cultura noastră, se recuperează prin cărţile apărute după moartea poetului”, a spus Mihai Cimpoi.
Ion Negrei, viceprim-ministru al R. Moldova, şi-a exprimat admiraţia faţă de această iniţiativă, susţinută de cele două primării. „Grigore Vieru a fost personalitatea care a contribuit enorm la renaşterea noastră naţională. A căutat să ne spună cele mai sfinte adevăruri, atât copiilor de la grădiniţă, cât şi nouă, celor maturi”, a remarcat vicepremierul Ion Negrei.
La rândul său, primarul oraşului Iaşi, Gheorghe Nichita, a spus că pe 8 decembrie anul trecut, Grigore Vieru îşi lansa la Iaşi cartea „Taina care mă apără”. „Acum, venind spre Chişinău, am ţinut-o în braţe tot drumul. Mult timp n-am reuşit să-mi explic ce mă leagă atât de strâns de poet. Şi am înţeles – acelaşi petec de pământ. Când te naşti pe acelaşi pământ, sensibilitatea te face să fii mai aproape. Grigore Vieru a avut înnăscut cultul prieteniei şi al iubirii de oameni. Astăzi însă trăim vremuri grele şi foarte mulţi nu-şi dau seama că e nevoie de multă solidaritate”, a mărturisit primarul Gheorghe Nichita. În aceeaşi ordine de idei, primarul Nichita, a mai comunicat că o stradă de la poalele Copoului din Iaşi îi va purta numele şi va fi dezvelit şi un bust Grigore Vieru, ce va fi amplasat lângă teiul lui Eminescu.
În context, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, s-a arătat receptiv la iniţiativa ieşenilor de a organiza o asemenea acţiune. „Suntem la o primă manifestare importantă de comemorare a poetului Grigore Vieru. Am convingerea că nimeni şi nimic nu vor putea opri dăinuirea şi pătrunderea în sufletele tuturor generaţiilor a operei lui Grigore Vieru. Forţa, pe care avut-o el ca om nu poate fi oprită cu nimic. La fel este şi cu creaţia poetului. În opera lui Grigore Vieru este şi adevărul, şi durerea noastră. Mai rar am avut parte de asemenea oameni, care să reunească în creaţia sa toate temele vieţii”, avea să menţioneze primarul de Chişinău.
Dorin Chirtoacă a remarcat trei evenimente care leagă oraşele Chişinău şi Iaşi: acordul de înfrăţire, semnat între aceste urbe, Hramul localităţilor – la 14 octombrie şi festivalul „Grigore Vieru”, care va deschide de acum înainte sărbătorile oraşelor Iaşi şi Chişinău.
Prima ediţiei a Festivalului „Grigore Vieru” mai cuprinde lansări de carte, spectacole de muzică şi poezie. Pe 11 si 12 octombrie curent, manifestări de comemorare a lui Grigore Vieru vor avea loc la Iaşi.
Direcţia Relaţii Publice a
Primăriei mun. Chişinău

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33