Vizualizări: 1947
Ediţia a XI-a a expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova”, 31 ianuarie – 5 februarie 2012, Chișinău
Chisinau, 14 Noiembrie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie a RM invită agenții economici să participe la ediţia a XI-a a expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova”, care va avea loc în perioada 31 ianuarie – 5 februarie 2012, la CIE ”Moldexpo”, mun. Chişinău, str. Ghioceilor 1.
„Fabricat în Moldova” este unul dintre cele mai importante evenimente expoziţionale din Moldova, la care participă companii din diferite domenii de activitate şi din diferite regiuni ale ţării.
Tradiţional, programul de afaceri al manifestării va fi divers, întrunind specialişti din ţară şi de peste hotare, reprezentanţi ai autorităţilor publice, care vor aborda în cadrul evenimentelor adiționale teme actuale ale economiei.
Agenda expoziţiei prevede desfăşurarea, în premieră, a Şcolii de business, Clubului întrevederilor de afaceri, Bursei contactelor de afaceri, Centrului de achiziţii ale reţelelor comerciale, precum şi organizarea tradiţionalelor mese rotunde, prezentări de companii şi produse, seminare etc.
„Fabricat în Moldova" este un eveniment de importanţă naţională, organizat pentru susţinerea întreprinzătorilor din Republica Moldova. Expoziţia propune soluţii la problemele ce ţin de structura de comercializare şi promovare a produselor moldoveneşti, oferă populaţiei posibilitatea de a cumpăra produse autohtone de calitate, influenţează direcţia de decizie a consumatorilor şi a întreprinderilor comerciale angro şi cu amănuntul, orientând-o către producătorii locali, stimulează producerea mărfurilor competitive şi de calitate.
La ediţia din 2011 a expoziţiei naţionale universale „Fabricat în Moldova” au participat peste 340 de agenţi economici din toate ramurile economiei naţionale, iar suprafaţa expoziţională a constituit circa 2000 metri pătraţi. Manifestarea a fost vizitată de oaspeţi din Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, România, Cehia, Germania, Turcia etc. Expoziţia a avut o rezonanţă socială considerabilă, fiind vizitată de peste 40 mii de vizitatori din toată republica.
Participând la expoziţia naţională „Fabricat în Moldova”, veţi avea noi posibilităţi de a interacționa cu reprezentanţii mediului de afaceri şi cu specialişti în domeniul fabricării, comercializării şi promovării produselor/serviciilor autohtone.
Pentru informaţii detaliate referitor participarea la expoziţie, contactaţi Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Direcţia Târguri şi Expoziţii,
tel/fax (+373 22) 23-84-10, 24-14-42, 21-07-25,
e-mail: expo@chamber.md
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33