Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 643 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 5231
Chișinău, 3 Ianuarie 2018 — Asociația SOMATO, care activează în domeniul sănătății mintale începând cu 1999, a organziat și desfășurat, în parteneriat cu proiectul MENSANA, implementat de Trimbos Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției sociale, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului și Societatea Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni, o serie de activități la sfârșitul anului 2017 în cadrul proiectului „Nimic pentru noi fără noi: dezvoltarea rețelei de experți în drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale”.

Este vorba de un forum la care au fost prezentate și discutate aspecte ale aplicării standardelor internaționale privind drepturile omului în cadrul serviciilor de sănătate mintală; de câteva sesiuni de informare la tema drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale desfășurate în șapte localități rurale, precum și de oferirea unui discurs și moderarea unei sesiuni de către viitorii experți în Drepturile Omului și susținători de la egal la egal la Conferința Națională care și-a axat lucrările pe subiecte ce vizează implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Vizualizări: 4632
Chișinău, 19 Octombrie 2017 — Asociația SOMATO anunță primele bilanțuri ale activităților realizate în cadrul implementării proiectului ce prevede formarea unei rețele de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale.

Este vorba de proiectul „Nimic pentru noi fără noi: crearea unei rețele de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale”, derulat de Asociația SOMATO, cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București.

Vizualizări: 5351
Chișinău, 2 August 2017 — O „discuție deschisă” – prima activitate din cadrul proiectului „Nimic pentru noi fără noi! Dezvoltarea rețelei de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale” – a avut loc la Chișinău, în data de 31 iulie a.
Vizualizări: 4857
Chișinău, 26 Iulie 2017 — Asociația SOMATO, organizație ce activează în domeniul sănătății mintale timp de mai bine de 18 ani, va crea o rețea de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale.

În acest scop, Asociația SOMATO va derula un proiect, susținut financiar de Ambasada Finlandei la București.
Vizualizări: 4659
Chișinău, 19 Iulie 2016 — Dialogul informal dintre grupuri de persoane cu dizabiltăți psiho-sociale și intelectuale cu diverși reprezentanți ai unor instituții naționale și internaționale – „Eu sunt important! Drepturile mele contează!
Vizualizări: 4888
Chișinău, 14 Iulie 2016 — Cine?: Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului; Organizația Mondială a Sănătății; Asociația SOMATO;

Ce?
Vizualizări: 4885
Orhei, 28 Aprilie 2016 — Asociația SOMATO, în parteneriat cu Institutul „Trimbos-Moldova” (Olanda) și Oficiul din Moldova al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, continuă ciclul de instruire în domeniul drepturilor omului cu un training de două zile (27 aprilie -28 aprilie) pentru profesioniștii din domeniul sănătății mintale din raionul Orhei.

Între 21 și 22 aprilie un training similar a fost promovat pentru profesioniștii din sistemul de sănătate mintală din raionul Soroca.
Vizualizări: 4903
Cimișlia, 2 Aprilie 2016 — După Cahul, Asociația SOMATO a continuat sesiunea de instruire în domeniul drepturilor omului cu un training de două zile (31 martie-1 aprilie) la Cimișlia la care au participat reprezentanți ai serviciului „Respiro”, ai serviciilor pentru copii cu dizabilități, ai serviciilor pentru persoane în etate, ai serviciilor pentru adolescenți și tineri, ai ONG-urilor. La training au participat medici de familie, angajați ai Direcției de Asistență Socială și ai Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Cimișlia.
Vizualizări: 4839
Cahul, 25 Martie 2016 — Asociația SOMATO, cu sediul în mun. Bălți, a desfășurat un training de două zile pentru membrii echipei Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Cahul, dând astfel startul unei sesiuni speciale de instruire în domeniul sănătății mintale, care va fi derulată în câteva localități din țară.
Vizualizări: 4803
24 Decembrie 2015 — Asociația SOMATO a început desfășurarea unei serii de treninguri pentru beneficiarii, rudele acestora și lucrătorii Centrelor de Sănătate Mintală.

Primele două asemenea ateliere au fost organizate la Centrul de Sănătate Mintală din Soroca (21 decembrie) și la Centrul de Sănătate Mintală din Cimișlia (22 decembrie).