Nume
Parola
Vizualizări: 3957
Cele mai bune creații ale copiilor care promovează o viață lipsită de pericole au fost premiate la Chișinău
13 Octombrie 2015 — Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului de Dezastre, pe data de 13 octombrie 2015, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a organizat ceremonia de premiere a celor mai bune creații ale copiilor participanți în cadrul concursului național „Prevenirea și stingerea incendiilor în viziunea copiilor”, desfășurat în cadrul Școlii Securității.

Astfel, copii din întreaga țară care au participat la acest concurs au fost decernați, iar cele mai reuşite lucrări au fost premiate și au fost inserate într-un calendar bianual. În paralel, un concurs de desene a fost organizat chiar în timpul festivității de premiere, având ca scop sensibilizarea copiilor asupra riscului de incendiu, prevenirii acestuia și mijloacelor de protecție existente.

Evenimentul a fost organizat de Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Susținerea PNUD a fost oferită prin intermediul proiectului „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor în Moldova”.

„Evenimentul de azi oferă posibilitatea copiilor de a afla cum pot preveni situaţiile excepționale şi cum să reacționeze corect în caz că acestea survin. Un copil informat e un copil protejat. Copiii sunt multiplicatori de informaţie şi vor comunica mai departe cele aflate semenilor lor”, a afirmat Mihail Harabagiu, şeful Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Silvia Pană-Carp, coordonatoare programe la PNUD Moldova, a menționat că ”Educaţia tinerei generaţii în spiritul cunoştinţelor despre dezastre şi cum pot fi prevenit ele este cheia salvării vieţilor omeneşti. Asemenea iniţiative reprezintă o investiție importantă în acțiunile de prevenire și de pregătire pentru astfel de fenomene. Dezvoltarea nu poate fi durabilă dacă nu ia în considerare riscurile asociate dezastrelor.”

Pe 12 octombrie la Bălți a avut loc un exerciţiu de simulare a acțiunilor în situații excepționale, la care au participat 400 de elevi. Pe 14 octombrie la Ungheni va avea loc un exerciţiu similar. Aceste evenimente sunt organizate în contextul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului de Dezastre, care a fost instituită la 21 decembrie 2009 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru data de 13 octombrie a fiecărui an. Astfel, se contribuie la promovarea unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor dezastrelor. În anul 2015, Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre are ca temă educarea de abilități și promovarea de cunoștințe pentru protecția personală și a celor din jur.

Contact pentru mass-media

Laura Bohanțova, Coordonatoare comunicare: tel +373 685 11 883, E-mail: laura.bohantova@undp.org