Nume
Parola
Vizualizări: 4592
Curs de instruire în domeniul legumiculturii și pomiculturii la Râșcani, pentru fermierii din nordul Moldovei
Râșcani, 25 Februarie 2015 — Școala Profesională din orașul Râșcani, în colaborare cu Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională”, anunță înscrierea la un curs de instruire în domeniul legumiculturii și pomiculturii, profesia „Cultivator de legume și fructe”.

Sunt invitați să se înscrie, în primul rând, fermierii din regiunea de nord a republicii (și nu numai) care au nevoie de instruire. Cursurile vor fi ținute de către profesori de la școala profesională din orașul Râșcani și specialişti în domeniu. Pe lângă lecțiile teoretice, cursanții își vor aplica cunoștințele în practică.

După absolvirea cursului, cu o durată de trei luni (teorie și practică), fermierii vor obține un certificat de studii aprobat și validat de Ministerul Educației. Certificatul obținut le va servi fermierilor ca bază pentru accesarea subvențiilor în agricultură și alte finanțări, precum și pentru a se încadra în câmpul muncii.

Cursurile de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Sporirea producţiei şi facilitarea accesului la piaţă pentru fermierii din zona de nord a Republicii Moldova”, implementat de A.O. „Pro Cooperare Regională” și finanțat de Fundația HEKS Moldova. Taxa de studii este de 900 de lei, ceea ce constituie 20% din valoarea totală a contractului de studii, restul sumei fiind acoperită de A.O. „Pro Cooperare Regională”, cu suportul financiar al Fundației HEKS Moldova.

Curriculumul pentru profesia „Cultivator de fructe și legume”, aprobat de Ministerul Educației, se axează pe însușirea a 14 discipline: „Agricultura durabilă, inclusiv ecologică – o alternativă viabilă pentru agricultura convențională”, „Pregătirea terenului pentru înființarea culturilor, fertilizarea”, „Principalele boli și dăunători la culturile leguminoase. Aplicarea produselor de uz fitosanitar”, „Combaterea buruienilor”, „Producerea răsadurilor de legume destinate culturilor de câmp”, „Cultivarea diferitor culturi legumicole”, „Cerințele față de factorii ecologici a culturilor pomicole”, „Înființarea plantațiilor și sădirea copacilor”, „Metodele vegetative de reproducere a materialului săditor”, „Conducerea și tăierea pomilor”, „Lucrarea și fertilizarea solului în livezi, protecția plantelor contra bolilor și dăunătorilor”, „Particularitățile biologice și tehnologice de cultivare a diferitor specii de culturi pomicole”, „Mecanizarea proceselor tehnologice în legumicultură și pomicultură”.

În perioada 26 februarie – 13 martie 2015, doritorii de a se înscrie la acest curs de instruire urmează să depună la Școala Profesională din orașul Râșcani următoarele acte:

- diplomă / certificat de absolvire a studiilor (scoală generală / gimnaziu, liceu, colegiu etc.);
- certificat medical (086-1);
- copia buletinului de identitate;
- 6 fotografii color (dimensiune 3x4);
- certificat de componență a familiei (de la primărie);
- copia buletinului de identitate a părinților (pentru persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani).

--------------------
Persoane de contact:
Lucia Carauș, director adjunct – tel.: (256) 24632
Ion Bargan, profesor – tel. mob.: 060662037
Vera Badrajan, profesoară – tel.: (256) 28082; tel. mob.: 069547321
--------------------

Școala Profesională din orașul Râșcani