Nume
Parola
Vizualizări: 4973
Apelul Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana PALIHOVICI, către delegațiile naționale la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Strasbourg, 29 Ianuarie 2014 — APELUL VICEPREŞEDINTEI PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA, LILIANA PALIHOVICI, CĂTRE DELEGAȚIILE NAȚIONALE LA ADUNAREA PARLAMENTARĂ A CONSILIULUI EUROPEI PENTRU SPRIJIN ŞI SOLIDARITATE CU ELEVII, PĂRINŢII ŞI PROFESORII ŞCOLILOR MOLDOVENEŞTI DIN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ A ŢĂRII

În calitate de cetățean al Republicii Moldova, precum și de membru al Comisiei Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, mă simt obligată să vă aduc la cunoștință o situație îngrijorătoare. De mai bine de două decenii se încearcă separarea regiunii transnistrene de Republica Moldova. Această situație nu este nouă. Noutatea, însă, constă în tendința îngrijorătoare a autorităților separatiste transnistrene de a fi din ce în ce mai puțin cooperante în cadrul negocierilor de soluţionare paşnică a diferendului transnistrean.

Liderii regiunii separatiste poartă această luptă din considerente politice, însă afectați sunt cetățenii, în special, copiii care locuiesc în regiunea transnistreană a ţării. Acești copii nu au acces la drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la educație de calitate.

În prezent, părinții vorbitori de română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova sunt îngrijorați pentru viitorul copiilor lor din simplul motiv că le permit acestora să studieze în baza grafiei latine – lucru care le-ar putea oferi noi oportunități și perspective pentru viitor.

Cele 8 școli moldovenești cu predare în limba română din regiunea transnistreană, în care studiază aproximativ 2000 de elevi, sunt supuse unor presiuni fără precedent în ultimele săptămâni. Aceste presiuni sunt, în primul rând, de natură tarifară, orientate în exclusivitate asupra şcolilor moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine în ultimii doi ani, în timp ce faţă de celelalte şcoli din regiune se aplică tarife preferenţiale pentru utilități.

Pentru Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol plata lunară pentru arendă a fost majorată de la 1 ianuarie 2013 de 1,5 ori în comparație cu anul 2012.

De asemenea, au fost atestate solicitări către cadrele didactice de a achita 15% „impozit pe venit”, care, de fapt, înseamnă o dublă impozitare. Potrivit personalului școlii, neachitarea așa-zisului „impozit pe venit” ar putea determina măsuri de urmărire penală aplicate cadrelor didactice de către autoritățile separatiste din regiunea transnistreană.

Guvernul Republicii Moldova a atras în repetate rânduri atenţia administraţiei separatiste de la Tiraspol asupra caracterului inadmisibil al întreprinderii acţiunilor unilaterale împotriva şcolilor moldoveneşti, a personalului didactic, a elevilor sau părinților lor. Acest lucru nu este altceva decât o luptă deliberată împotriva acestor copii, iar Consiliul Europei, delegațiile naționale la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – care este conștiința Europei, ar trebui să ia atitudine de condamnare a unor astfel de acțiuni și să-și exprime solidaritatea cu aceşti copii ale căror drepturi la educație de calitate sunt încălcate.

În acest sens, aș dori să reamintesc rolul important pe care îl are Misiunea OSCE în Moldova și să reiterez că nu trebuie să existe limitări unilaterale și nejustificate ale accesului sau activităților desfășurate de către misiune în regiunea transnistreană, în conformitate cu mandatul său internațional.

În noiembrie anul trecut, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană - și cu voia lui Dumnezeu și munca noastră, vom semna acordul în acest an. Republica Moldova se mișcă înainte spre Europa și spre un viitor mai bun. Dar, în timp ce Moldova înregistrează progrese, familiile și copiii care locuiesc în regiunea transnistreană a ţării rămân în urmă şi nu pot beneficia de această evoluţie pozitivă.

Sigur, lucrurile sunt departe de a fi perfecte în Republica Moldova. Avem un drum lung în fața noastră, pavat cu provocări; corupția și sărăcia sunt încă fenomene semnificative. Însă, țara noastră a evoluat mult. Economia se dezvoltă; crește rata exporturilor; reformăm sistemul de învățământ, astfel încât copiii noștri să beneficieze de o educație mai bună. Este de neconceput că, în timp ce noi mergem înainte, familiile și copiii din regiunea transnistreană a ţării sunt lăsați în urmă.

Îndemn delegațiile naționale la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să ne ajute să oferim concetăţenilor noştri din regiunea transnistreană speranță pentru un viitor mai bun.

Cu sprijinul Dumneavoastră, am putea oferi la începutul acestui nou an mai multă speranță familiilor și copiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.