Nume
Parola
Vizualizări: 3672
Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” – 10 ani: „Suntem și noi adolescenți”
Chişinău, 30 Mai 2012 — Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” aniversează 10 ani de la fondare și este mândru că intră în vârsta celor pentru care lucrează – a adolescenților.

„Într-un deceniu de activitate, Centrul „Neovita” s-a aflat în serviciul tinerilor din Moldova: aproape de îngrijorările adolescenţilor legate de sănătate și dezvoltare și aproape de profesioniștii care oferă tinerilor informaţii și consultaţii”, afirmă Șefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”, Dr. Galina Leșco.

Centrul „Neovita” a fost creat, la 30 mai 2002, de către Asociaţia „Sănătate pentru Tineri” cu suportul UNICEF Moldova în colaborare cu Asociaţia Medicală Teritorială Râșcani și Primăria mun. Chișinău. „Neovita” este unul dintre primele centre prietenoase tinerilor deschise în Republica Moldova.

În 2007, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” a fost integrat în sistemul de sănătate publică din ţară și este acum finanţat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. De-a lungul anilor, „Neovita” a contribuit la crearea Reţelei Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor și funcţionează ca centru de resurse pentru această reţea și pentru specialiștii care prestează servicii de sănătate pentru tineri.

„Neovita”: 10 ani în câteva cifre
• 30 mai 2002. Crearea Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor NEOVITA
• 2007. NEOVITA devine parte a sistemului de sănătate publică, subdiviziunea IMSP AMT Râșcani, Chişinău
• 2011. NEOVITA devine centru de resurse în extinderea SSPT la nivel naţional
• Peste 100.000 beneficiari tineri şi adolescenţi
• Peste 30.000 de consultaţii individuale sau în cuplu
• Din fiecare 10 beneficiari NEOVITA 6 sunt fete şi 4 băieţi
• Peste 1.000 de specialişti (medici, asistente medicale, profesori) instruiţi şi antrenaţi
• 7 generaţii de voluntari implicaţi
• Peste 150.000 de prezervative distribuite
• 96 la sută din beneficiari sunt mulţumiţi de servicii NEOVITA
• 7 membri ai echipei NEOVITA în 2002
• 19 membri ai echipei NEOVITA în 2012
• 4 familii formate şi 4 copii născuţi în echipa NEOVITA

Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”
str. Socoleni 19, Poșta Veche, Chișinău
Tel./fax: 022 406632. Linia info: 022 463728
E-mail: info@neovita.md
www.neovita.md, www.sspt.md