Nume
Parola
Vizualizări: 6081
Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie va avea un Tomograf Computerizat de performanţă
Chisinau, 25 Noiembrie 2009 — La 26 noiembrie 2009, cu începere de la ora 15.00, în incinta Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie (str. Korolenko, 2)  va avea loc darea oficială în exploatare a Tomografului Computerizat General Electric ”Light Speed VCT SELECT”.

Procurarea şi instalarea Tomografului în Institut a fost posibilă graţie unui proiect de succes realizat la iniţiativa ministrului Sănătăţii, acad. Ion Ababii, în anul 2007, cînd  a fost semnat un Memorandum de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Compania Orange Moldova şi Organizaţia Naţiunilor Unite (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), potrivit căruia, Compania Orange Moldova şi-a luat angajamentul de a fi donator pentru procurarea unui Tomograf Computerizat de performanţă, destinatar fiind Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie.
Procedura de anunţare a tenderului, licitaţia şi determinarea firmei câştigătoare au decurs în deplină transparenţă sub auspiciul PNUD-ului cu implicarea specialiştilor experţi din Europa şi Statele Unite ale Americii.
Actualmente, Tomograful Computerizat General Electric ”Light Speed VCT SELECT” este  cel mai de performanţă din Republica Moldova şi din regiunea de Sud-Est a Europei. Prin utilizarea acestuia se va schimba considerabil accesul pacienţilor de profil neurologic şi neurochirurgical la tehnologiile de diagnostic costisitoare precum: tomografia cerebrală şi medulară cu reconstrucţie tridimensională, angiografia vaselor creierului şi a măduvei spinării cu scop de intervenţii endovasculare la anevrisme şi malformaţii arterio-venoase, tromboliză selectivă de urgenţă la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale embolice, stereotaxia neurochirurgicală în patologia extrapiramidală şi neurooncologică, neuronavigaţia şi monitoringul postoperatoriu imediat la bolnavii operaţi în cadrul INN.

Până în prezent au fost desfăşurate cu succes  lucrările de evaluare şi testare a utilajului şi încăperilor. La momentul actual, reprezentantul companiei EUROMEDIC INTERNATIONAL TRAINING se află la INN şi conduce un program educaţional de familiarizare a personalului Centrului de Neuroimagistică al INN.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai mass-media.

Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM, tel.: 27-23-37