Nume
Parola
Vizualizări: 177
Inginerii cadastrali din cadrul APL își întăresc capacitățile profesionale în cadrul CALM!
17 Noiembrie 2018 — Vineri, 16 noiembrie, la Chișinău a avut loc atelierul de lucru cu tematica: „Definitivarea Planului de Acțiuni în procesul de creare și dezvoltare a Rețelei Profesionale a specialiștilor în domeniul reglementării proprietății funciare din cadrul CALM. La eveniment au participat 75 funcționari publici responsabili de acest domeniu din majoritatea raioanelor Republicii Moldova, reprezentanți ai Agenției Servicii Publice, dar și experți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte ce vizează activitatea specialiștilor în reglementarea proprietății funciare. De asemenea, au fost stabilite etapele privind crearea rețelei profesionale a specialiștilor în domeniul reglementării funciare din cadrul CALM. Printre problemele enunțate cel mai frecvent au fost salariile mici, volumul mare de muncă, lipsa delimitării și înregistrării proprietății publice, multitudinea de erori comise la implementarea programului „Pământ", legislația imperfectă ș.a. Tododată, s-a discutat despre demararea în 2019 a proiectului Băncii Mondiale „Înregistrarea și evaluarea bunurilor imobile" și implicarea autorităților locale în acest proces. Proiectul are câteva componente importante, printre care definitivarea înregistrării primare masive a bunurilor proprietate privată: construcții locative și teren aferent acestuia, grădini. Acest exercițiu va fi făcut și în localități în care nu au fost privatizate terenurile agricole. De asemenea, va fi efectuată delimitarea terenurilor proprietate publică, a bunurilor imobile proprietate publică și evaluarea, în scopul impozitării, a bunurilor imobile.

Expertul CALM Alexandru Morcov a declarat că aceste elemente sunt foarte importante pentru autoritățile locale deoarece la momentul actual colectarea impozitului pe bunurile imobile se efectuează după principiile stabilite în anul 1997. „Prețul nu mai coincide cu realitățile zilei de astăzi, nici cu situația economică și financiară, sau cu capacitatea financiară a proprietarilor de bunuri imobile." De asemenea, Alexandru Morcov a afirmat că domeniul funciar este unul important, cu impact asupra cetățenilor, dar și a dezvoltării socio-economice a localităților și a țării. „Am elaborat un plan de acțiuni pentru o perioadă de doi ani pe care îl vom propune colegilor spre dezbatere și astfel vom reuși să prioritizăm sarcinile. Scopul CALM este de a întări capacitățile instituționale ale autorităților publice locale pe domeniul reglementării proprietății funciare."

Valeriu Gânju, șef secție în cadrul Departamentului Cadastru al Agenției Servicii Publice a menționat că au trecut deja 30 de ani de când a fost adoptată decizia cu privire la transmiterea în proprietate a terenurilor și multe liste s-au pierdut, unii proprietari au decedat, alții au plecat peste hotare și astfel apar multe întrebări, neclarități. „Noi cunoaștem toate aceste probleme și acum suntem în proces de dezvoltare a cadrului legal în vederea identificării soluțiilor ce se impun."

Nadejda Darie, secretarul general al Rețelei Femeilor din cadrul CALM a fost de părere că prezența numeroasă la seminar a acestei categorii de specialiști denotă interesul și responsabilitatea funcționarilor. „ Ne bucurăm că specialiștii în domeniul funciar manifestă interes. Cred că ar fi venit mult mai mulți, dar încă nu toți lucrătorii din cadrul APL s-au obișnuit să verifice zilnic adresa de email pentru a vedea invitațiile transmise de către CALM."

Igor Cristal, șeful secției din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei municipiului Chișinău a fost de părere că planul propus spre implementare în cadrul Rețelei Profesionale a specialiștilor în domeniul reglementării proprietății funciare din cadrul CALM ar aduce multe beneficii în activitatea inginerilor cadastrali. „Este important ca activitatea acestei categorii de funcționari să fie analizată de specialiști care se ocupă zilnic de problemele existente. Să se realizeze măcar 10-15% din ceea ce se propune și tot va fi un pas înainte."

Olga Sorbalo, inginerul cadastral în cadrul primăriei din Călărășeuca, Ocnița este în această funcție de 13 ani. „Oamenii au terenuri cu suprafețe mai mici sau mai mari decât cele indicate și aceste probleme trebuie soluționate, deoarece nu putem colecta corect impozitul funciar."

În cei 11 ani de activitate, Sergiu Dulgheru, inginerul cadastral în cadrul primăriei municipiului Ungheni a avut parte de foarte puține cursuri de informare. „Nu ne cunoaștem cu ceilalți colegi din alte localități iar evenimentul de astăzi este o bună oportunitate în acest sens. Mai mult decât atât, prin intermediul CALM fiecare va veni cu problemele și doleanțele sale, iar experții CALM vor identifica soluțiile pentru a modifica legislația."

Ion Belei, inginer cadastral în cadrul primăriei Ciuciuleni, Hâncești a afirmat că salarizarea este derizorie. „Primesc 2800 de lei pe lună. Sora și mai mulți verișori mă cheamă peste hotare, dar am doi copii, mama e bătrână și nu vreau să separ familia în două. Totodată, nu e bine să fugim cu toții din sat. Sperăm că majorarea salariilor despre care s-a vorbit va redresa măcar puțin situația."

În cadrul atelierului de lucru a fost reiterată necesitatea de a modifica cadrul legal, astfel încât să fie acordată posibilitatea APL de a aproba propriile politici de salarizare și premiere corelate cu cuantumul veniturilor proprii și situațiile specifice, importanța evaluării masive a bunurilor în scopul impozitării, revizuirea cadrului conex domeniului de delimitare cu eliminarea lacunelor, ș.a.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă




Statistica

  • 9787 comunicate de presă
  • 326 jurnalişti înscrişi
  • 133 instituţii/companii înscrise
  • 469 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate