Nume
Parola
Vizualizări: 1804
Colaborarea între CALM și Structure Projects Network continuă să dea roade – încă patru autospeciale au ajuns în comunitățile locale
28 Iunie 2018 — Încă patru localități din Republica Moldova vor beneficia de autospeciale din Austria, datorită proiectului comun CALM și Structure Projects Network , în parteneriat cu Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale al MAI. Primăriile care la 27 iunie 2018 au intrat în posesia automobilelor sunt: Selemet, Cimișlia; Larga, Briceni; Capaclia, Cantemir și Colibași, Cahul. La sediul Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale al MAI primarilor li s-au înmânat cheile de la autospeciale. În acest sens, în localități au fost create echipe de voluntari și construite garaje.

Președintele CALM, primarul de Selemet, Tatiana Badan, care este și inițiatoarea proiectului a explicat cum a devenit posibilă această colaborare. „Acum șase ani, Hans Kohler, fost primar din Austria, cu o experiență de peste 20 de ani în APL a venit la Selemet să ne ajute să dezvoltăm capacitățile instituționale ale primăriei. Am aflat că este și membru activ al unei organizații de pompieri voluntari „Noi ajutăm", l-am invitat la Congresul Autorităților Locale din Moldova și așa a apărut această idee. Deja de cinci ani în Republica Moldova vin autospeciale, atât pentru serviciul de stat, cât și în localități." Tatiana Badan a menționat că unul dintre obiectivele proiectului este colaborarea cu unitățile teritoriale de pompieri, ca împreună să fie posibil de intervenit în situații excepționale.

Pompierii voluntari de la noi vor fi instruiți de colegii lor din Austria, iar serviciile de pompieri voluntari vor deservi și localitățile vecine.

Proiectul comun CALM și Structure Projects Network , în parteneriat cu Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale al MAI prevede crearea posturilor de pompieri voluntari în localitățile rurale și asigurarea acestora cu autospecialele. În acest sens, la 20 august 2015 a fost aprobat acordul-model de parteneriat între CALM și Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale al MAI. Până la această etapă, autospeciale au ajuns în municipiile Chișinău și Strășeni, dar și în localitățile Terebna, Edineț; Sărata Veche, Fălești; Sipoteni, Călărași; Cojușna, Strășeni și Bogzești, Telenești.

Președintele CALM Tatiana Badan a explicat cum au fost selectate localitățile-beneficiare și și-a manifestat bucuria față de implicarea pompierilor voluntari și în alte activități de dezvoltare locală.

„Am observat în aceste localități consolidarea eforturilor voluntarilor în mai multe activități de dezvoltare a comunităților lor. Este o experiență foarte bună, preluată din Austria și sperăm că acest serviciu va uni și mai mult comunitățile noastre. În cadrul CALM, împreună cu Hans Kohler, dar și cu Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale al MAI am organizat mai multe instruiri pentru toate APL. Prioritate au avut colegii care s-au arătat interesați de a participa încă de la prima etapă de instruire, deoarece nu poți să oferi o autospecială unei localități atunci când nu se manidestă interesul de a dezvolta un asemenea serviciu. În acest caz ne-am condus după principiul primul venit este primul servit, iar cei care au fost curajoși au intrat deja în posesia acestor mașini."

Anul viitor de autospeciale vor beneficia și alte comunități din Republica Moldova.

Departamentul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă