Nume
Parola
Vizualizări: 135
Din categorie: Dezvoltare Regională
Parlamentari din Comisia mediu și dezvoltare regională au efectuat vizite de monitorizare în Regiunea de Dezvoltare Centru
29 Noiembrie 2017 — Deputați din Comisia mediu și dezvoltare regională și consultanți ai Parlamentului Republicii Moldova monitorizează procesul de implementare a politicilor statului în domeniul dezvoltării regionale și protecției mediului. În acest context miercuri, 29 noiembrie, aceștia au efectuat un șir de vizite de documentare în Regiunea de Dezvoltare Centru. Membrii delegației parlamentare și-au propus astfel să faciliteze dialogul cu instituțiile regionale și locale, să identifice provocările de dezvoltare la nivel regional și să optimizeze efortul instituțiilor statului la toate nivelurile în sprijinirea dezvoltării echitabile și echilibrate pe tot teritoriul Republicii Moldova.

Vizita delegației parlamentare s-a început de la sediul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru unde a avut loc o ședință privind realizările și perspectivele de dezvoltare a sectoarelor prioritare din domeniul dezvoltării regionale. Aici, directorul ADR Centru, Viorel Jardan, a prezentat deputaților informații despre specificul activității Agenției și despre cele mai importante rezultate obținute în domeniul dezvoltării regionale în Regiunea de Dezvoltare Centru. Totodată, directorul a informat membrii comisiei, că în anul 2017, ADR Centru implementează 19 proiecte finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Delegația paramentară a asistat pentru puțin timp și la prima ședință a Comisiei de specialitate a Consiliului Regional de Dezvoltare (CRD) Centru unde și-a exprimat încrederea că abordarea participativă în procesul de luare a deciziilor cu impact pentru regiune va caracteriza funționarea noii comisii și a întregii structuri decizionale.

Ulterior, membrii comisiei parlamentare au pornit în vizite de documentare la cîteva proiecte de dezvoltare regională implementate de ADR Centru. Primul popas a fost făcut la proiectul „Grup de producători și casa de ambalare pentru servicii de marketing la export” (Costești, Ialoveni)”, și proiectul „Construcția complexului turistic sportiv în Costești” unde primarul satului, Natalia Petrea, le-a vorbit deputaților despre succesul proiectelor implementate în localitate. „Suntem ambiţionaţi să ducem la capăt orice proiect început în localitate. După ce am pus la punct mai multe aspecte economice și am devenit primii pe ţară la numărul de instalaţii frigorifice, intenţionăm să ne ocupăm şi de alte aspecte ce țin de dezvoltarea comunității” a precizat Natalia Petrea

În a doua jumătate a zilei membrii Comisiei mediu și dezvoltare regională au efectuat vizite la șantierele de lucru ale proiectelor „Construcția drumului local L452 pe traseul: satul Scoreni raionul Strășeni – satul Malcoci raionul Ialoveni” și „Îmbunătățirea eficienței energetice a blocului chirurgical al IMSP Spitalul raional Orhei”. Managerul spitalului, Elena Palanciuc a menționat - „Cu suportul ADR Centru realizăm un pas în atingerea scopului de diminuare a cheltuielilor de întreținere a blocului chirurgical și sper că vom fi un exemplu și pentru celelalte instituții”.

Deputații au fost însoțiți de secretarul de stat în domeniul dezvoltării regionale și rurale din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Dorin Andros, reprezentanți ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) și consultanți ai Parlamentului.

Vizita membrilor Comisiei mediu și dezvoltare regională a Parlamentului în Regiunea de Dezvoltare Centru a avut loc cu sprijinul proiectului MSPL. Proiectul MSPL este implementat de GIZ în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).





Statistica

  • 9582 comunicate de presă
  • 324 jurnalişti înscrişi
  • 129 instituţii/companii înscrise
  • 466 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate