Vizualizări: 4413
Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii, creat într-o formulă nouă
Chişinău, 25 Octombrie 2016 — Consiliul pentru prevenirea torturii a fost instituit în corespundere cu prevederile Legii nr.52 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman).
Urmare a concursului organizat de Oficiul Avocatului Poporului, în componenţa Consiliului pentru prevenirea torturii au intrat Mihail Gorincioi, jurist la Asociaţia Obştească „Centrul de Drept al Avocaţilor”, Svetlana Doltu, medic ftiziopulmonolog la Asociaţia Obştească „AFI”, Radu Nicoară, jurist la IDOM, Oxana Gumennaia, psiholog, membru al CPEDAE, Ceslav Panico, jurist la Institutul de Reforme Penale.
Membrii Consiliului au fost propuşi de societatea civilă şi selectaţi prin concursul organizat de Oficiul Avocatului Poporului pentru un mandat de 5 ani, care nu poate fi reînnoit. Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului sînt membri de drept ai Consiliului.
Consiliul este creat în scopul protecţiei persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii, în conformitate cu Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
În Republica Moldova Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii (MNPT) a fost instituit în anul 2007. De la începutul funcţionării MNPT, în cadrul a două mandate anterioare, au fost efectuate peste 1200 de vizite în locurile unde sunt ori pot fi deţinute persoane private de libertate, aceste vizite avînd drept scop prevenirea relelor tratamente şi înaintarea de recomandări menite de a ameliora situaţia persoanelor aflate în custodia statului.
25 10 2016

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33