Vizualizări: 4566
Studiu privind starea societății civile din UTA Gagauzia
3 Octombrie 2017 — Nivelul de dezvoltare al societăţii civile din UTA Găgăuzia este foarte scăzut. În urma cartografierii ONG-urilor înregistrate oficial în regiune, autorii studiului „Starea generală a organizațiilor societății civile din UTA Găgăuzia” (varianta în limba rusă, poate fi accesată aici) au identificat doar 27 de organizații care pot fi calificate drept active/viabile. Analiza mai atestă că principalele domenii în care au activat ONG-urile din UTAG în ultimii trei ani vizează domeniul tineretului, dezvoltării comunitare, educaţiei şi serviciilor sociale. Cele mai multe activități realizate de organizațiile neguvernamentale țin de instruire, orientare în carieră şi prestări de servicii.
Potrivit studiului „Starea generală a organizațiilor societății civile din UTA Găgăuzia”, majoritatea organizațiilor neguvernamentale din UTAG activează în baza proiectelor pe care le implementează. În medie, anual, ONG-urile cartografiate dezvoltă câte trei propuneri de proiecte, dintre care doar aproximativ două obţin finanţare. Majoritatea propunerilor de proiecte sunt scrise în limba rusă (20 din ONG-urile active din UTAG), fiecare a doua organizație elaborează propunerile de proiect în limba engleză, o parte din ONG-uri (8) elaborează propunerile în limba română, şi doar un ONG face propunerile de proiecte în limba turcă. Autorii raportului constată că nivelul de cunoaştere a limbii române şi a limbii engleze este relativ scăzut, ceea ce crează dificultăţi în scrierea propunerilor de proiecte la nivel naţional.
Pe de altă parte, analiza cadrului normativ de reglementare a activităților ONG-urilor din regiune evidenţiază lipsa unei separări clare de competenţe între puterea centrală şi UTA Găgăuză, care determină dublarea nejustificată a legislației. Lipsa unui mecanism juridic de asigurare a coerenţei între actele normative adoptate la nivel naţional şi în UTA Găgăuză creează probleme artificiale pentru sectorul asociativ la nivelul UTA Găgăuze.
Pentru a determina percepția cetățenilor din regiune a rolului ONG-urilor în Găgăuzia, a fost desfășurat un sondaj de opinie. Rezultatele arată că populaţia din regiune este slab informată despre sectorul asociativ, acesta fiind cel mai puţin cunoscut de către respondenţi (40% din respondenţi nu cunosc/nu pot aprecia) comparativ cu alte sectoare evaluate. Studiul atestă că populaţia nu cunoaşte rolul, domeniile prioritare de activitate, sursele de finanţare ale sectorului asociativ, inclusiv ultimele posibilităţi apărute în acest domeniu la nivel naţional („legea 2%”).
Acest factor a influenţat direct atitudinea respondenţilor faţă de activitatea ONG-urilor locale. O bună parte din respondenţi, în special cei care nu cunosc vreun ONG din UTAG, şi-au manifestat o atitudine indiferentă sau chiar negativă faţă de activitatea şi nivelul de implicare a ONG-urilor în soluţionarea problemelor comunitare. Organizaţiile neguvernamentale şi grupurile de iniţiativă locală sunt cele mai puţin credibile instituţii de la nivel comunitar. Respondenţii care deţin informaţii/cunosc mai multe ONG-uri din UTAG au un nivel înalt de încredere în activitatea sectorului neguvernamental. Deşi aproape jumătate din respondenţi consideră că ONG-urile au la bază valori pozitive, altruiste (adevăr, cinste, dreptate, respect), unii consideră că la baza activităţii sectorului neguvernamental stau banii/profitul personal. Astfel, circa 41% dintre respondenţi sunt de părere că ONG-urile sunt create cu scopul de a-şi promova propriile interese şi de a-şi soluţiona problemele personale.
Aproximativ 70% dintre respondenţi afirmă că lipsa locurilor de muncă, sărăcia şi problemele economice sunt problemele majore cu care se confruntă populaţia din UTA Găgăuzia. Totuşi, analiza domeniilor de intervenţie a ONG-urilor cartografiate atestă că priorităţile sectorului neguvernamental din UTAG sunt diferite de necesităţile resimţite de cetăţeni. Astfel, în ultimii trei ani, ONG-urile din UTAG au activat cel mai mult în domeniul tineretului, dezvoltării comunitare, serviciilor sociale şi educaţie. În acest sens, autorii studiului recomandă reprezentanților sectorului asociativ să-și racordeze domeniul de activitate la necesitățile populației locale, și nu la interesele donatorilor.
În același timp, sondajul de opinie arată că fiecare al patrulea respondent, pe parcursul ultimului an, a participat la acţiuni/manifestări sociale care au avut loc la nivel comunitar. Cel mai mult, cetăţenii s-au implicat în activităţi de menţinere a ordinii publice în comunitate, prezentarea unor reclamaţii la primărie, ajutor social persoanelor vulnerabile.
În baza informațiilor analizate, autorii studiului „Starea generală a societății civile din UTA Găgăuzia” au venit cu mai multe recomandări, printre care:
• Ajustarea cadrului normativ din UTAG la cel naţional şi eliminarea incoerenţelor existente prin implicarea directă a Adunării Populare, Başcanului Găgăuziei şi Executivului;
• Elaborarea unei strategii regionale privind îmbunătăţirea comunicării ONG-urilor cu cetăţenii;
• Crearea unei platforme de dialog dintre APL-mediul de afaceri-sectorul asociativ în vederea identificării priorităţilor locale, participării la procesul decizional şi posibilităţii conjugării eforturilor comune.
• Antrenarea cetăţenilor în activităţile ONG-urilor şi implicarea lor în procesul decizional la nivel local;
• Creşterea nivelului de vizibilitate a ONG-urilor la nivel local, prin comunicare directă şi implicarea liderilor locali în procesul de informare a cetăţenilor despre activitatea ONG-urilor şi rolul acestora în dezvoltarea comunităţii;
• Diversificarea domeniilor de activitate în funcţie de specificul problemelor comunitare. Astfel, implicarea ONG-urilor să aibă loc nu doar în funcţie de priorităţile donatorilor, dar şi de necesităţile cetăţenilor din regiune;
• Creşterea nivelului de implicare a ONG-urilor în activităţi de analize şi monitorizare a politicilor publice prin dezvoltarea capacităţilor membrilor ONG-urilor în acest domeniu.
Studiul „Starea generală a societății civile din UTA Găgăuzia” a fost elaborat pentru a sprijini activitățile implementate de Fundația Soros-Moldova, în parteneriat cu Asociația Obștească Piligrim Demo și Centrul Naţional de Asistență și Informare a Organizațiilor Non-Guvernamentale CONTACT, în cadrul proiectului „Dezvoltarea societății civile din UTA Găgăuzia”, finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul își propune să dezvolte capacitățile organizațiilor societății civile din UTA Găgăuzia și să sporească încrederea în aceste instituții la nivel național.
Studiul a fost realizat de Institutul de Politici Publice. Datele calitative au fost colectate de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA, în perioada 21 iunie – 6 iulie 2017. Sondajul de opinie a fost aplicat în rândul populației adulte (+18 ani), pe un eșantion de 599 de persoane, cu o eroare maximă de +4%.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33