Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 788 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2492
Chișinău, 18 Iulie 2017 — Astăzi, 18 iulie 2017, ca urmare a Acordului de Grant semnat între Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Delegația Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova privind „Elaborarea proiectelor tehnice și a documentației de licitație pentru lucrările de construcție în cadrul proiectelor selectate ce țin de domeniul aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și eficiența energetică (EE) în cele trei Regiuni de Dezvoltare din Republica Moldova”, a avut loc Ședința de lansare pentru implementarea Acțiunii finanțate de UE, care urmează să fie realizată prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL).
La eveniment au participat reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Delegației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova, reprezentanții Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare (CRD), directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR), reprezentanții Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), precum și consultanții proiectului MSPL.
La eveniment au participat reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Delegației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova, reprezentanții Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare (CRD), directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR), reprezentanții Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), precum și consultanții proiectului MSPL.
Vizualizări: 2678
Sângerei, 13 Iulie 2017 — Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, a inspectat joi, 13 iulie, șantierul de construcție-montaj a apeductului magistral Bălţi-Sângerei, ce va fi extins cu peste 13 km, creându-se astfel condiții de acces la apă de calitate pentru 17 sate din raionul Sângerei, inclusiv orașul Sângerei. Totodată, apeductul va oferi posibilitate de conectare la apă potabilă sigură pentru încă nouă localități rurale și una urbană din raionul Telenești.
Vizualizări: 4061
11 Iulie 2017 — Lucrările de construcție a drumului de ocolire din orașul Hîncești au fost finalizate. Autoritățile din Hîncești au organizat cu această ocazie o completiție a tinerilor bicicliști unde copiii din oraș s-au întrecut pe drumul nou construit.
Vizualizări: 3950
7 Iulie 2017 — Stația de epurare a apei din raionul Telenești construită în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltare a sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar", a fost dată în exploatare.
Evenimentul a fost organizat cu participarea Directorului Misiunii USAID/Moldova Karen R.
Evenimentul a fost organizat cu participarea Directorului Misiunii USAID/Moldova Karen R.
Vizualizări: 3837
6 Iulie 2017 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, USAID Moldova și primăria Telenești organizează Festivitatea de inaugurare a Stației de epurare a apei din raionul Telenești.
Evenimentul se va desfășura mîine, 07.
Evenimentul se va desfășura mîine, 07.
Vizualizări: 3888
5 Iulie 2017 — Viorel Jardan, director ADR Centru a însoțit Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, la Orhei, unde au demarat lucrările în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului chirurgical al IMSP Spitalul raional Orhei". Contractul de finanțare a fost semnat la începutul lunii aprilie curent de către reprezentanții ADR Centru, aplicantul proiectului, CR Orhei și reprezentanții Spitalului raional Orhei.
Vizualizări: 2849
Bălți, 29 Iunie 2017 — Reuniți în cadrul celei de-a doua ședințe ordinare din acest an, 28 din 48 de membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) au aprobat joi, 29 iunie, Programul regional sectorial (PRS) în domeniul Infrastructura de sprijin a afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, elaborat de ADR Nord în urma unui șir de activități în cadrul cărora au participat activ reprezentanți ai autorităților locale, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mediului de afaceri din regiune. De asemenea, membrii CRD Nord au decis crearea a două Comisii regionale sectoriale pentru domeniile Aprovizionare cu apă și canalizare și, respectiv, Managementul deșeurilor solide, structuri ce vor dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate ulterior în cadrul ședințelor CRD Nord.
Vizualizări: 2499
Bălți, 22 Iunie 2017 — Stimați membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord și jurnaliști,
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR) Nord Vă invită la cea de-a doua ședință ordinară din acest an. Evenimentul va avea loc joi, 29 iunie, de la ora 10:00, în Sala Polivalentă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (blocul central, intrare din strada Pușkin, 38).
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR) Nord Vă invită la cea de-a doua ședință ordinară din acest an. Evenimentul va avea loc joi, 29 iunie, de la ora 10:00, în Sala Polivalentă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (blocul central, intrare din strada Pușkin, 38).
Vizualizări: 2838
Bălți, 15 Iunie 2017 — Raportul național „Starea democrației locale în Republica Moldova (2017)”, elaborat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare în cooperare cu Institutul Internațional pentru Democrație (IDEA) din Suedia, a fost prezentat public, în parteneriat cu ADR Nord, joi, 15 iunie, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Pentru a îmbunătăți calitatea Raportului, la discuțiile pe marginea documentului au participat reprezentanți ai mediului academic, administrației publice locale, organizațiilor neguvernamentale și mass-mediei din regiune.
Vizualizări: 4016
14 Iunie 2017 — Astăzi, 14 iunie, ADR Centru a organizat Ședința de consultare publică a proiectului Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea Centru. La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerului Economiei, MIEPO, CRD Centru, ADR Centru, ai Consiliilor raionale, primari, dar și ai asociațiilor obștești din RD Centru.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2303
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1659
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33