Nume
Parola
Vizualizări: 8193
Avocatul Poporului și membrii Consiliului de Experţi pentru monitorizarea implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi cheamă autorităţile publice din ţară la colaborare
Chisinau, 11 Iulie 2017 — Avocatul Poporului în comun cu membrii Consiliului de Experţi pentru monitorizarea implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi cheamă autorităţile publice locale din ţară la colaborare, în vederea protejării şi respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Ombudsmanul și membrii Consiliului au reamintit în scrisorile înaintate autorităților administrației publice centrale și locale obligația lor de a contribui la asigurarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în scopul asigurării, prevenirii și eliminării discriminării acestora în societate. În acest sens, autorităților li s-a recomandat inițierea în regim de urgență a procesului de evaluare a situaţiei în domeniul accesibilității în localitățile pe care le reprezintă în scopul identificării instituțiilor de menire socială inaccesibile (fără acces și acomodare rezonabilă sau cu rampe dar care nu corespund normativelor de stat în construcție) precum și întreprinderea unor măsuri concrete pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la un mediu social accesibil și fără bariere în comunitate.
Consiliul de experți pentru monitorizarea implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Avocatul Poporului și-au exprimat disponibilitatea de a colabora pe viitor, în vederea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, drepturi garantate de Convenţia ONU.

Textul scrisorii înaintate poate fi găsit aici: http://ombudsman.md/sites/default/files/scrisoare_0.pdf