Nume
Parola
Vizualizări: 5711
Măsuri stricte de protecţie a dreptului la învăţătură
Chisinau, 30 Noiembrie 2009 — Procuratura Generală a expediat în adresa ministerelor Justiţiei şi Educaţiei două sesizări prin care a solicitat lichidarea urgentă a încălcărilor de lege care împiedică buna desfăşurare a procesului educaţional.

Grave încălcări au fost constatate în procesul de asigurare a dreptului la învăţătură, la această concluzie au ajuns procurorii, după ce au generalizat starea respectarea drepturilor copilului în instituţiile de educaţie preşcolară şi şcolarizarea copiilor de 7-16 ani, inclusiv a copiilor romi.

Dreptul la învăţătură este garantat de articolul 35 al Constituţiei şi art.19 din Legea privind drepturile copilului, fiind asigurat prin învăţamîntul primar şi gimnazial  obligatoriu.

Studiul efectuat de procurori, însă, a arătat că aceste prevederi, cît şi cele ale Legii învăţămîntului, potrivit cărora, învăţămîntul gimnazial este obligatoriu şi se organizează ca învăţămînt de zi cu clasele V – IX, nu sunt respectate şi executate întocmai.

Verificarea situaţiei la capitolul şcolarizarea elevilor a relevat că acţiunile întreprinse de către direcţiile de învăţămînt din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, de comun cu administraţia instituţiilor de învăţămînt în vederea şcolarizării copiilor şi prevenirii abandonului şcolar nu s-au dovedit a fi eficiente pentru asigurarea şcolarizării tuturor copiilor.

Or, potrivit datelor ce reflectă situaţia la începutul lunii octombrie 2009,  neşcolarizaţi şi neîncadraţi în procesul de învăţămînt au rămas  94  de copii. 

Drept factori care influenţează şi determină atît neşcolarizarea, cît şi abandonul şcolar procurorii au identificat: sărăcia, vulnerabilitatea şi instabilitatea crescîndă a familiei, alcoolismul şi narcomania, indiferenţa părinţilor, lăsarea fără supraveghere părintească, urmare a plecării părinţilor peste hotarele republicii, factori care generează atît victimizarea copiilor, cît şi participarea acestora la acţiuni ilegale.

În soluţionarea problemelor şcolarizării copiilor un rol important revine colectivelor pedagogice din localităţi, care în continuare trebuie să întreprindă măsuri, în special vizite la domiciliu, organizarea adunărilor părinteşti, convorbirilor cu părinţii.
Potrivit art. 17 din Legea învăţămîntului, pregătirea copiilor preşcolari către şcoală este obligatorie de la vîrsta de 5 ani şi se realizează în grupe pregătitoare, statul asigurînd condiţiile materiale şi financiare necesare bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ în grupele pregătitoare.

În acest context, o problemă identificată de procurori este nerespectarea prevederilor art.13 alin.(4) al Legii învăţămîntului, potrivit cărora în învăţămîntul preşcolar grupa este de cel mult 10 copii - în creşă, 15- în grădiniţă. Însă, în majoritatea instituţiilor preşcolare din localităţile urbane numărul copiilor în grupe depăşeşte aceste limite, cuprinzînd cîte 25-30 copii, fapt ce se răsfrînge atît asupra calităţii procesului educaţional, cît şi asupra stării sănătăţii copiilor. Asemenea situaţie a fost atestată în majoritatea grădiniţelor din raioanele Străşeni, Ungheni, Glodeni, Floreşti, din centrele raionale,  municipiile Chişinău şi Bălţi.

Astfel, în s. Ursoaia, raionul Căuşeni, sunt date în locaţiune spaţii din instituţia preşcolară, destinate pentru 2 grupe de copii, iar numărul de copii în grupa pregătitoare este de 32. În grădiniţa nr. 2 din or.Căuşeni a fost dat în locaţiune spaţiu cu suprafaţa  de 144 m2 , pentru activitate de antreprenoriat, amplasarea unei săli de sport şi băii cu abur, în s. Plop Ştiubei spaţiul grădiniţei de copii în mărime de 144 m2 este dat în locaţiune Asociaţiei de împrumut bancar AEÎC „Plopi”. Procuratura raionului a iniţiat pe marginea cazurilor elucidate controlul legalităţii contractelor de arendă şi deciziilor consiliilor locale, prin prisma art. 62 al Legii învăţămîntului şi după caz, vor interveni cu acte de procuror.

Urmare verificărilor efectuate, procurorii au sesizat direcţiile raionale de învăţămînt şi administraţia publică locală în vederea înlăturării încălcărilor de lege la completarea excesivă a grupelor preşcolare.
S-a constatat că lipsa locurilor în grădiniţe este şi rezultatul gestionării neadecvate a patrimoniului - proprietate publică şi de stat în subdiviziunile Ministerului Educaţiei, fie prin înstrăinarea edificiilor în care au activat instituţiile preşcolare, fie darea în locaţiune a spaţiilor acestor instituţii.

Deşi, conform Legii învăţămîntului, se interzice înstrăinarea şi transmiterea edificiilor, construcţiilor şi terenurilor aferente, care aparţin instituţiilor de învăţământ, în alte scopuri decît cele pentru instruire, educaţie şi luminare culturală, iar instituţiile de învăţămînt nu pot da în arendă localurile care le aparţin, decît cu acordul organelor de conducere a învăţămîntului, aceste prevederi deseori sunt ignorate.

Procurorii au constatat că, deşi în ultima perioadă de timp organele administraţiei publice locale ale  municipiului Chişinău  s-au adresat în instanţa de judecată  în vederea evacuării locatarilor din spaţiile în care au activat instituţii preşcolare, acţiunile civile fiind admise, însă,  hotărîrile  judecătoreşti continuă să rămînă neexecutate.  
Astfel, Procuraturile sectoarelor Botanica şi Rîşcani din capitala au indicat neexecutarea a două hotărîri judecătoreşti privind evacuarea Instituţiei de Învăţământ Privată Liceul „Petrenco” din localul fostei grădiniţe de copii din str. Zelinschi 28/7 şi a SRL „Liceul de Ştiinţe şi Tehnologii Mondene” din încăperile fostei grădiniţe nr.127, amplasate pe str. Albişoara 78/3.

Din aceste considerente, pînă la etapa actuală nu a fost posibila deschiderea respectivelor instituţii preşcolare, si aceasta în conditiile în care în municipiul Chişinău se atestă un deficit semnificativ de locuri în grădiniţe.
Executorul judecătoresc este obligat să întreprindă toate măsurile prevăzute de lege pentru executarea operativă a documentelor executorii. În virtutea prevederilor legale, documentul executoriu se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc în termen de cel mult 3 luni din ziua intentării procedurii de executare sau în termenul indicat în documentul executoriu. După expirarea termenului acordat debitorului pentru executare benevolă, se aplică executarea silită.

Prin urmare, Procuratura Generală a sesizat Ministerul Justiţiei, solicitînd activizarea procesului de executare a hotărîrilor judecătoreşti, contribuind în acest fel la crearea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ şi asigurarea pregătirii copiilor către şcoală în condiţiile legii.
Încăperile multor instituţii de învăţămînt sînt transmise în locaţiune în alte scopuri decît cele de educaţie şi învăţămînt. Spre exemplu, multe încăperi sînt transmise subdiviziunilor S.A. „Modtelecom” pentru amplasarea echipamentului tehnic de acordare a serviciilor telefonice, cum ar fi în raioanele Rîşcani, Sîngerei, Floreşti, Făleşti, Căuşeni ş.a.

În multe localităţi ale republicii, care nu dispun de localuri special amenajate pentru organizarea ceremoniilor, administraţia şcolilor, oferă încăperile din incinta instituţiilor de învăţămînt pentru a fi utilizate în asemenea scopuri.
Spre exemplu, directorul liceului teoretic „Ion Creangă” din s.Rădoaia a permis organizarea ceremoniilor în incinta cantinei liceului contra a 1000 lei în anul 2007 şi 1500 de lei în anul 2008. Procuratura raionului Sîngerei a sesizat Consiliul sătesc Rădoaia, direcţia învăţămînt şi administraţia liceului teoretic “Rădoaia” asupra încălcărilor de lege, directorul liceului fiind tras la răspundere administrativă conform art. 17428 din Codul cu privire la contravenţiile administrative.
Încăperi din incinta instituţiilor de învăţămînt au mai fost atribuite şi altor beneficiari, cum ar fi: în incinta liceului „Ion Creangă” din or.Căuşeni a fost transmis în locaţiune un birou Asociaţiei vînătorilor şi pescarilor; în incinta scolii din s.Cigîrleni, raionul Ialoveni a fost transmis în chirie S.R.L. „Tinama” încăperi cu suprafaţa de 270 m2, pentru a fi cusute haine.  Cazuri similare au fost depistate în majoritatea localităţilor din republică.

Rezultatele studiului au relevat, în acelaşi timp, o alta problemă nesoluţionată a sistemului de învăţămînt - fenomenul plăţilor informale, devenit deja tradiţional. Procurorii remarca faptul ca, acest fenomen generează acţiuni de corupere şi protecţionism, fiind admise cazuri de acumulare ilicită a banilor de la părinţi. Astfel, în Procuratura raionului Criuleni s-a adresat un cetatean, invocînd că a solicitat administraţiei grădiniţei din s. Măgdăceşti să-i înscrie copilul la grădiniţă, unde, însă i s-a cerut să achite 1000 de lei. Cazul respectiv la moment se examinează pentru a se lua o decizie în conformitate cu prevederile legale.

Controalele efectuate de procurori au evidentiat că în instituţiile de învăţămînt sînt colectate mijloace băneşti şi de către comitetele părinteşti, pentru necesităţi mai mult sau mai puţin justificate, cum ar fi remunerarea angajaţilor agenţiilor de pază sau pentru menajul sălilor de studii, fiind invocat principiul benevol.

Procurorii mentioneaza însă că, neparticiparea de către unii părinţi la colectarea banilor în cadrul asociaţiilor, deseori, are impact negativ asupra copiilor acestora, or atît din partea conducerii instituţiei de învăţămînt, cadrelor didactice, cît din partea colectivului părintesc se ia o atitudine negativă faţă de copilul sau părintele respectiv. Acest fapt îi si determină pe părinţi de a transfera anumite sume băneşti.

Actualmente cadrul juridic statuează că, asociaţia obştească a părinţilor, constituită pe lîngă instituţia de învăţămînt secundar general, este o organizaţie non - profit, formată prin libera manifestare a voinţei persoanelor asociate, în vederea realizării în comun a obiectivelor procesului educaţional, care activează în baza unui Regulament-tip aprobat de Ministerul Educaţiei.

Evaluarea stării de fapt la respectarea legislaţiei cu privire la drepturile copilului în instituţiile de educaţie preşcolară, precum şi şcolarizarea copiilor de 7-16 ani, inclusiv a copiilor romi a relevat că  în perioada supusă analizei în organele procuraturii au parvenit petiţii prin care să fi fost semnalizat despre nerespectarea sau încălcarea drepturilor copiilor la învăţătură.

Astfel, Procuratura raionului Sîngerei a examinat petiţia lui P.L. despre acţiunile de protecţionism ale directorului gimnaziului din s. Slobozia Măgurii, raionul Sîngerei, exprimate prin angajarea profesorilor de vîrstă pensionară, cu care este în relaţii de rudenie, fapt ce se răsfrînge negativ asupra calităţii studiilor. S-a constatat, conform informaţiei direcţiei de învăţămînt raionale că, în gimnaziu, 9 cadre didactice acoperă 16 disciplini şcolare, 6 disciplini sunt predate de nespecialişti, dintre care 4 cadre didactice sunt de vîrstă înaintată. Gimnaziul din localitate, cît şi activitatea managerială a directorului instituţiei este supus unei inspectări din partea direcţiei de învăţămînt. Spre regret, asemenea situaţii nu sunt unice, iar completarea corpului didactic cu profesori calificaţi rămîne a fi actuală.

Violenţa în şcoli  este de asemenea un  fenomen negativ, admis cu părere de rău în unele instituţii de învăţămînt, fiind aplicată urmare a conflictelor iscate între elevi şi profesori. Spre exemplu, un astfel de conflict a avut loc în şcoala din satul Hîrtopul Mic, profesorul C. V.  aplicînd violenţa fizică faţă de eleva F. E. Investigînd cazul, Procuratura Criuleni a intentat în privinţa profesorului o procedură administrativa şi a sesizat direcţia de învăţămînt raională, urmare a cărui fapt, pedagogul a fost concediat.

Reieşind din abaterile stabilite, Procuratura Generala a sesizat Ministerul Educaţiei, solicitind asigurarea evidenţei stricte a elevilor în instituţiile de învăţămînt, intensificarea măsurilor de prevenire a abandonului şcolar şi şcolarizarea tuturor copiilor neîncadraţi în procesul de învăţămînt, inclusiv colaborării şcolii cu organele de poliţie şi autorităţile publice locale.

Concomitent, Procuratura Generala a cerut păstrarea sistemului de instituţii preşcolare şi de învăţămînt existente şi deschiderea altelor noi, verificarea activităţii instituţiilor de învăţămînt în vederea gestionării patrimoniului transmis în administrarea acestora, în corespundere cu cerinţele legale.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale