Nume
Parola
Vizualizări: 3961
Dialog RM-UE
9 Iunie 2009 — În perioada 9-11 iunie curent, la Chişinău îşi va desfăşura lucrările reuniunea Sub-comitetului de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană „Energetică, Transport şi Telecomunicaţii, Ştiinţă şi Tehnologie, Instruire şi Educaţie”. Reuniunile sistematice ale acestui instrument comunitar de cooperare reprezintă formatul instituţional în baza căruia se dezvoltă dialogul la nivel sectorial între UE şi ţara noastră, în cadrul căruia are loc un schimb de informaţii privind stadiul de realizare a angajamentelor reciproce asumate, precum şi identificarea domeniilor prioritare de interes pentru colaborarea ulterioară. Subcomitetul respectiv se va axa pe ultimele evoluţii la capitolul societăţii informaţionale, sănătăţii, audiovizualului, cooperării internaţionale şi regionale în domeniul protecţiei mediului, implementării programelor comunitare în sfera educaţiei şi culturii. Totodată, se vor discuta aspecte ce ţin de sectorul energetic şi eforturile depuse de Moldova în vederea convergenţei către principiile UE în acest sens, precum şi referitor la progresele înregistrate la compartimentul transporturilor, tehnologiilor şi ştiinţei. Republica Moldova va fi reprezentată de experţii din cadrul MAEIE, Ministerului Economiei şi Comerţului, Agenţiei Transporturi, Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile, Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Centrului Naţional de Management în Sănătate, Ministerului Sănătăţii, Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul