Nume
Parola
Vizualizări: 5878
„ZIUA APICULTORULUI ÎN MOLDOVA-2016”
Chișinău, 18 August 2016 — Asociaţia Naţională a Apicultorilor din Republica Moldova în colaborare cu Pretura Sectorului Buiucani, Primăria Municipiului Chişinău, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Institutul de Zoologie al Academiei de Știinţe a Moldovei organizează în data de 19-21 august 2016 cea de a XII-a ediţie „ZIUA APICULTORULUI ÎN MOLDOVA-2016”, manifestare, devenită tradiţională.

Manifestarea din data de 19 august 2016 va include:
Deschiderea oficială a expoziţiei „Târg-Apicol“ - orele: 12.00, în cadrul căreiea se va organiza Acţiunea de caritate „Miere copiilor” şi un „Program Cultural” între orele 12.00-15.00, cu evoluarea artiștilor de muzică populara și de estradă, Formația ,,Stefan Vodă”, conducător artistic Tudor Ungureanu ș.a.

Expoziţia cu târg a produselor apicole se va desfaşura în perioada 19 -21 august 2016 în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”, între orele 09:00 – 19:00.

Târgul este destinat publicului larg, fiind prezenţi peste 30 de apicultori – producători cu cea mai variată gamă de produse apicole începând de la miere, până la păstură, polen, propolis şi multe alte produse derivate.

Evenimentul oferă apicultorilor posibilitatea promovării produselor apicole autohtone, iar locuitorilor capitalei şi turiştilor sosiţi în această perioadă posibilitatea procurării acestora direct de la producător.

În cadrul expoziţiei va avea loc acțiunea de caritate „Miere copiilor” organizată de Asociaţia Naţională a Apicultorilor din Republica Moldova.

Vă asteptăm în perioada 19 – 21 august 2016 la Manifestarea Apicolă, la Chişinău. Târgul este cu acces liber pentru toţi vizitatorii.
Vă mulțumim pentru colaborare și receptivitate.

Cu deosebit respect,
Ștefan CONDRATIUC,
Președintele Asociației Naționale a
Apicultorilor din Republica Moldova