Nume
Parola
Vizualizări: 9373
Înmatricularea unităților de transport devine mai simplă și mai comodă pentru cetățean
19 Noiembrie 2015 — Procesul de înmatriculare a vehiculelor va fi mai simplu și mai comod pentru cetățeni. Acest lucru a devenit posibil după ce Guvernul, la inițiativa Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, a aprobat unele modificări privind modul de identificare, documentare și evidență a vehiculelor și agregatelor acestora, inclusiv eliminarea facturii de vânzare–cumpărare la înmatricularea de stat.

Ministrul în exercițiu al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, a menționat că ”noile prevederi vin în confortul cetățeanului. În prezent, în procesul de înmatriculare sunt implicate 3 persoane, fiecare cu atribuțiile sale specifice. După aprobarea acestei hotărâri, va fi numit un singur responsabil de procesarea datelor privind înmatricularea vehiculului, expert în identificarea vehiculelor. Astfel, cetățeanul, la înmatricularea unității de transport, se va adresa la o singură persoană, care va duce întreagă procedură de la început până la sfârșit. Procedura devine cât se poate de simplă și transparentă”, a accentuat ministrul Pavel Filip.

În același timp, expertul dat va purta răspunderea deplină pentru corectitudinea datelor introduse, fapt ce va exclude evitarea răspunderii pentru falsificarea documentelor de însoțire a vehiculelor, a numerelor motoarelor, caroseriei sau a agregatelor, precum și reutilizarea acestora fără autorizare. Identificarea obligatorie a vehiculului va preveni și acțiunile, care pot induce în eroare proprietarii şi cumpărătorii de vehicule în cazurile de înstrăinare ale acestora.

În cadrul ședinței de Guvern, s-a decis, de asemenea, excluderea facturii de vânzare – cumpărare din lista documentelor obligatorii pentru înmatricularea de stat a vehiculelor și agregatelor acestora. Actualmente, în procesul înmatriculării unităților de transport, în cazul înstrăinării acestora, poate fi solicitată prezentarea facturii de vânzare-cumpărare, eliberată de magazinele de consignație contra unei sume de bani. ”Acest fapt creează incomodități cetățenilor. În plus, factura de vânzare-cumpărare este un document depășit de timp. Excluderea acesteia va optimiza procesul de înmatriculare a vehiculelor, va reduce cheltuielile suportate de către cetățeni și va simplifica procedurile de acordare a serviciilor respective”, a specificat Pavel Filip. Unicul document ce va atesta înstrăinarea vehiculului va fi contractul încheiat conform legislației în vigoare.