Nume
Parola
Vizualizări: 3632
Localităţile din zona de securitate sporesc măsurile de încredere
30 Iulie 2015 — Circa 30 de localităţi de pe malul drept al râului Nistru, situate în zona de securitate, vor fi ajutate să identifice, să prioretizeze problemele de dezvoltare comuntară şi să formuleze idei pe proiect pentru accesarea de granturi oferite de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
În acest scop 7 experţi ai Centrului CONTACT sunt în prezent în teritoriu unde facilitează şedinţele focus grupurilor şi a grupurilor de iniţiatvă locală, în cadrul cărora cetăţenii examinează probleme locale prin prisma necesităţilor de dezvoltare a infrastructurii sociale, dar şi a oportunităţilor de sporire a măsurilor de încredere între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Drept rezultat, 10 idei de proiect vor fi selectate pentru a fi finanţate de PNUD. Datorită acestor granturi în localităţile beneficiare vor fi reabilitate, reparate sau construite obiective de infrastructură locală: grădiniţe de copii, cămine culturale, străzi, sisteme de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare, stadioane şi alte obiective sprotive şi de agrement. Suma granturilor va fi de până la 200 mii dolari SUA.
Concomitent, autorităţile publice din localităţile benficiare vor fi susţinute să-şi consolideze capacităţile sale de dezvoltare comunitară şi de sporire a măsurilor de încredere a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. În acest scop experţii Centrului CONTACT pe parcursul a doi ani de zile vor facilita procesul de elaborare a planurilor şi proiectelor de dezvoltare locală şi de sporire a măsurilor de încredere, acordând consultanţă la locul de lucru, desfăşurând training-uri şi seminare tematice, desfăşurând şi alte activităţi menite să contribuie la buna guvernare la nivel local.