Vizualizări: 3002
Start procesului de planificare strategică
28 Mai 2014 — În 14 oraşe din Republica Moldova s-a dat startul procesului de planificare strategică. Până la sfârşitul anului în aceste localităţi vor lucra echipe de specialişti, experţi în diferite domenii, reprezentanţi ai societăţii civile şi mediului de afaceri care, de comun acord, vor elabora strategiile locale de dezvoltare socio-economică până în anul 2020. Activităţile se desfăşoară în cadrul Proiectului de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova este coordonat de Compania americană CHEMONICS INTERNATIONAL INC cu suportul Agenţiei Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare (USAID).
În perioada 15-23 mai, curent au fost desfăşurate primele ateliere în cadrul cărora au fost formate structurile de lucru şi de coordonare a procesului, a fost efectuată analiza actorilor locali şi stabilită componenţa grupurilor sectoriale. În total la activităţile date au fost implicaţi peste 400 de beneficiari din oraşele Cahul, Leova, Faleşti, Soroca, Criuleni, Cimişlia, Glodeni, Anenii Noi, Briceni, Ocniţa, Edineţ, Floreşti, Donduşeni şi Rîşcani.
În același proiect, încă cinci centre raionale vor beneficia de asistenţă la elaborarea cadrului strategic şi a componentei Eficienţa energetică din cadrul strategiilor locale de dezvoltare deja existente.
Proiectul este realizat de Centrul CONTACT în parteneriat cu Centrul Pro Comunitate şi Agenţiile de Dezvoltare Regională Nord, Centru şi Sud.
Persoana de contact: Vasile Cioaric, coordonator de program al Centrului Contact.
Tel: 22/233947.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33